Tocmai ce m-a lovit si pe mine realitatea ca in 10 zile implinesc 27 de ani. Zic si pe mine, ca pe Duzz a lovit-o cand am vizitat-o si nu putea trece peste asta (in ideea ca daca io fac 27, she is next) iar eu ma uitam la ea asa impasiva si nu vedeam the big deal. Bine, nu e asa big deal dar trebuie sa recunosc ca 27 e semnificativ mai aproape de 3.0 decat de 2.0. Daca stau sa ma gandesc un pic, existam deja pe lume cand mama avea 27 de ani, sub forma de burrito producator de caca, parturi, pipi si plansete in miezul noptii (am avut voce enervanta de mica!). Daca ma gandesc si mai bine, cumnata-mea era deja pregnasada la 27 si daca ma uit un pic in jur sunt inconjurata de vreo 2 burrito producatori de caca, pipi si voma si mai vine inca unul in vara de la un var de-al lui Mimi. Am ajuns la varsta aia la care prima reactie la un anunt de sarcina nu este "fuck" ci "felicitari"!
Si ma uit la mine. In afara de faptul ca am reusit sa ma extrag din casa parinteasca acum 2 ani (ceea ce e o realizare dar sa fim realisti, am primit mult ajutor), mie inca mi se cere actul de identitate daca vreau sa cumpar o bere in supermarket. Pe langa faptul ca nici nu ma pot referi la mine ca fiind "femeie", cred ca acum traiesc asaaaa a half-adult life fortata de imprejurari. Pana acum 2 ani singura factura de care eram responsabila era aia la Voda, iar de declaratia de venit auzisem pe la stiri. Bine, nu ca ma ocup acum personal de plata facturilor dar macar mai stiu una alta. Si in 3 saptamani imi pun aparat dentar pe care il voi purta 2 ani, adica pana la 29! I mean really, daca in urmatorii 2 ani raman pregnasada o sa arat ca alea din "teen mom" pe la spital pe acolo. Bine, momentan cochetez cu conceptul insa tot nu pot trece peste faptul ca "ea" nu va mai arata niciodata la fel. Deci inca dospesc ideea si exersez cu nepotu.
Aaanyway, ideea era ca simt cum viata de adult se infasoara asa incetisor in jurul meu si cum in context social pe aici port discutii despre casa, job, chirie, plozi, taxe etc. Ma amuz la gandul ca acum 5 ani de exemplu, singura mea grija in viata era sa trec la nebuna aia care dadea note cu minus si sa casc ochii bine cand cobor scarile de la club A in stare de ebrietate. Cred ca acum sunt in stadiul ala in care totul se schimba foarte repede si radical si io inca am apucaturi de copil de 10 ani. Ceea ce nu e un lucru rau, doar ca nu prea ma simt adult la modul ala serios. Singurul meu merit la varsta asta e ca am reusit sa ma educ sa nu mai spun absolut tot ce imi trece prin cap, sa imi mai controlez reactiile si sa nu mai fiu asa de impulsiva. Eeee tot e un pas.
Oricum, bring it on, 27!
