Stalking 101. Creeper version

Pentru cei care se plang ca Posta Romana suge, vreau sa va anunt ca si posta olandeza suge. Ok, nu suge la modu ca stai la ghiseu cu orele ca sa trimiti o cacatica si nici nu dai de angajate nefutute. Insa asta e pt ca nu prea au sedii, au contracte cu chioscuri de ziare sau mai stiu eu ce si oamenii aia presteaza si servicii postale.
Anyway, primul incident in urma caruia am decretat ca posta olandeza suge s-a intamplat cand i-am trimis maica-mii un pachet cu actele mele personale in original, pachet pe care l-am trimis cu confirmare de primire si tot tacamu - practic, cel mai scump mod de a trimite acel pachet fara a fi expres. Am trimis eu pachetul linistita, aia de la ghiseu imi zice da bine in 5 zile maxim ajunge. Ok. Si trec nenicule alea 5 zile, mama panicata ca unde-i pachetu. Se apuca femeia sa dea telefoane, la posta de la ea, la posta din cacatcumotz, la toate postele posibile si intr-un final la vama - nema pachetu. De fapt, nici nu trecuse prin vama.
Cacatu ala de track and trace imi zicea ca e pe drum. Pe drum spre pizdia probabil, ca spre Romania nu era. Ok, sun. Tuta de la telefon imi comunica candid ca da, e pe undeva prin Olanda dar nu stie sa-mi zica exact unde ca nu-l vede, dar imi trimit ei un formular PRIN POSTA pe care sa-l completez ca sa se apuce sa investigheze problema. Io mai dashteapta ii propun sa ii trimit un e-mail, ca e mai rapid. Nu, nu, nu merge asa, trebuie completat formularul ala si trimis inapoi PRIN POSTA, adica in traducere sa mai futem niste timp. Ok, accept sa-mi trimita cacatu ala de formular care printr-o minune a venit in 2 zile si dupa ce l-am completat, l-am trimis inapoi. Intre timp, mama facea 13/14 acasa. Cred ca in zilele alea a vorbit cu tot personalul de la Posta Romana incercand sa gaseasca amaratu' ala de plic. Deja ajunsesem sa sun la posta de 2 ori pe zi doar ca sa primesc acelasi raspuns: ca nici ei nu vad unde e si ca investigheaza. Intr-un final, a ajuns si pachetul la mama. Asta se intampla prin aprilie. Ei, acum 2 saptamani (adica la juma de iunie, da?) am primit si eu scrisoare de la ei ca pachetul meu a ajuns la destinatie si ca investigatia a luat sfarsit. Sa mori tu?

Asa si acum evenimentele care sunt inca in curs de desfasurare. Dasheptu care a completat un formular a gresit o litera la codul meu postal dar restul adresei era cat se poate de corect. Si acu tre sa primesc eu un pliculetz extreeem de importantus de la iubitii mei PostNl. Care trimit plicuri in functie de codu postal, deci adresa s-a completat de la sine total gresit. Asa ca dragii mei, eu locuiesc intr-un snack bar. Adica ceva care arata cam asa:

Ca asta s-a completat in sistem, la adresa aia se va livra minunea. Evident, am sunat la tampiti, care au zis ca nu se mai poate schimba domne dar daca destinatarul va refuza sa semneze de primire, plicul se va intoarce la expeditor. Adica practic timp futut si degeaba. Plus stresul meu ca plicul vietii mele va ajunge la un snack bar! In secunda doi m-am deplasat la mine acasa cum ar veni, acest loc magnific si am vorbit cu proprietarul care a fost de treaba si cooperant.

Si uite asa, am ajuns sa fiu si stalkerul postasului. Dat refresh din juma in juma de ora la track and trace si probabil cand imi va arata ca e pe drum spre "acasa-snack-bar" voi fi ca un creeper d-ala dubios care o arde ore in sir in fata unui snack-bar fara un motiv anume. Ca deh, altceva nu am mai bun de facut.


I'll keep you posted. 


UPDATE : dupa ce am asteptat in 30 de grade timp de 2 ore si am stat cu ochii beliti ca un vultur, s-a indurat si postasul de mine si a venit cu minunatul pachet.

Ce am invatat:
1. Pot avea rabdare si atunci cand am impresia ca mai am un pic si iau pe toata lumea la bataie
2. Am stat si am observat trecatorii si am concluzionat ca in general oamenii se imbraca ok insa au incaltamintea naspa.
3. Am vazut PREA multi nemti in sandale cu sosete (unele albe, altele bej, in functie de culorile tinutei). De unde stiu ca erau nemti? Credeti-ma, dupa 2 ani jumate aici ii recunosc dintr-o mie
4. Am baut la Ice-Tea de mi-a iesit pe nas asa ca lume, lume, nu faceti ca mine



Blestemul lui Gino.

N-a dat caldura de mult timp, de ce sa ma cac pe mine? Au fost pana acum cred ca 5 zile legate in care au fost peste 25 de grade, insa au fost de ajuns sa imi dau seama ca m-am dezobisnuit de caldura. Am mai mentionat asta si in alte postari, dar simt ca trebuie sa repet. Dintre toate problemele pe care le poate cauza caldura, pe mine cel mai tare ma enerveaza transpiratia, chiar daca nu miroase. Si cel mai si cel mai tare ma enerveaza senzatia aia pe care o ai atunci cand incep sa se formeze broboane de transpiratie intre tzatze si incet - incet asa se formeaza picaturele miiici care incep sa migreze catre sud. Mor efectiv cand se intampla asta. Sau cand nu port sutien si transpir sub tzatze. Bleah!
Anyway, caldura de anul asta mi-a readus si pofta pentru inghetata. As manca inghetata nene dimineata, pranz si seara. Pentru ca mi-e asa des pofta de inghetata, deja nu mai este rentabil sa fac drumuri pana in Arcen ca sa ma bucur de cea mai buna inghetata de pe planeta. Dar nu-i nimic, ca s-a deschis o gelaterie si in Venlo. Ati ghicit, se numeste Gino si inghetata e facuta de un italian impreuna cu nevasta-sa. Ok, nu este la fel de buna precum inghetata de la Clevers, insa nu-i nici de colea. Si ce sa vezi, aceasta gelaterie este fix in drumul meu spre orice. Evident, fiecare drum pana in oras se termina cu o cupitza miiica de la Gino. Fiecare hai sa iesim la o bere la terasa incepe cu o cupiitza miica de la Gino. Sau chiar 2..sau de ce nu, chiar cu 3.

Pentru ca viata fara inghetata e pustiu.

Chiar azi cand m-am intors de la ortodontist la ora 11:00 dimineata, m-am premiat singura cu 2 cupe de la Gino : una cu Ferrero Rocher si una cu Oreo bites. Puteti spune orice, dar asa combinatie mai greu de refuzat. 
Asa ca daca inainte imi lua 100 de ani sa-mi misc curu' din casa, acum de abia astept sa mai am motiv de o plimbarica in oras, doar Gino abia ma asteapta iar eu nu-l pot dezamagi pe Gino.

Flash

Stiti momentele alea cand iti amintesti asa pe nepusa masa anumite faze din trecut si retraiesti pentru o secunda exact sentimentele alea de atunci?
Aseara, mi-a venit random un flash scurt in minte si m-a pufnit un ras isteric de se uita Mimi la mine ca la zoo.
Eram in clasa a 10-a si eu si prietena mea cea mai buna Tzutzy aveam primii nostri iubiti de cand intraseram la liceu. Respectivii erau si ei la randul lor cei mai buni prieteni, asa ca in general ne petreceam timpul double-dating.
La un moment dat, primul meu ex mi-a spus secretos ca al lui pretenar o tradusese pe a mea Tzutzy. Asta, in inteligenta lui, a avut impresia ca spunandu-mi asa ceva o sa dea el bine, ca nah, el era fidel domne. Am vazut fix negru in fata ochilor.

Si acum vine flashu:

Io la 1metru si un scuipat si 45 de kile, apar in curtea liceului pornita, cu mersul meu de robotzica nervoasa (un mini tanc pornit pe atac) si il vad pe inculpat ca tocmai isi aprindea relaxat o tigara. Bai nene in momentul ala am avut un puseu de Superman, am zburat pan'la el si l-am pocnit de a ramas omu interzis. Cred ca daca sufla asa mai cu putere spre mine cadeam lata, ca omul era dublu fata de mine si facea si polo. Dar nu a facut asta thank God (inca mai am dinti in gura), in schimb a facut o fatzaaa. Si fix fatza aia mi-am amintit-o io aseara si radeam ca retarda pe canapea.


Ceva in genul asta :



Post cu poze.

Inainte sa ma mut incoa, eram mare pasionata de filme. Cred ca ma duceam de cel putin 5-6 ori lunar la cinema, iar acasa nu mai zic cate filme vizionam. Acum, la cat costa biletele, ma duc doar la filmele pe care chiar vreau sa le vad, iar acasa ma mai uit ocazional. Drept sa zic, nici nu prea s-au mai facut asa filme care sa ma intereseze, iar de comedii siropoase mi s-a cam acrit.
Anyway, daca tot ma uit la un film, de ce sa ma uit la ceva urat cum ar fi Nicholas Cage, cand pot sa ma uit la ceva frumos, cum ar fi Chris Hemsworth. Ok, actorul principal nu trebuie sa fie mereu frumos de pica, dar macar mediu. Oricat de bun ar fi filmul, daca actorul principal e libidinos, urat sau scarbos, nu pot domne, nu pot si gata.
Anyway, sa vedem si un mini clasament asa:

I. Actori aflati in categoria "futabili"

1. Chris Hemsworth (nu, nu imi place de fra-su)

Poate vreti sa va desfatati cu un filmulet. CLICK

2. Brad Pitt. Aici n-ar mai trebui sa pun poza, dar totusi, pentru nostalgici :
3. Tom Hiddleston


4. Jude Law
5. Travis Fimmel 

II. Actori care au un je ne sais quoi dar nu sunt neaparat futabili:

1. Johnny Depp


2. Ryan Gossling

3. James Franco (pt atitudine si nu, nu imi place de fra-su)
4. Robert Downey Jr. - pt aroganta.

5. Benedict Cumberbatch

6. Alex Pettyfer


III. Actori pentru care unele femei mor iar eu nu inteleg de ce:

1. Javier Bardem. Pe langa faptul ca mi se pare maxim de libidinos, mai arata si ca un caras.

2. Joe Manganiello. Desi imi place de nevasta-sa, Sofia Vergara, el nu imi spune nimic.

3. Daniel Craig. Alt actor care e mereu prin topurile celor mai sexy barbati, dar pt mine e foarte MEH


4. Jason Statham - altul care mie mi se pare extrem de nefutabil


5. Channing Tatum - ok arata bine la corp si e dragutel asa in general, dar zau ca nu inteleg de unde isteria cu baiatul asta...


6. Ben Affleck. Desi mi-a placut de el in Gone Girl, mi se pare asa ca o sa izbucneasca in plans in orice secunda. Cand ma gandesc la el, primul atribut care imi vine in gand e "pussy".

7. Robert Pattinson - da, e un picut rebel dar pt mine nu prea e asa atragator cum e pentru pizdimea adolescenta




8. Joaquin Phoenix - alt naspet care e mereu prin topuri

Fail

Zilele trecute au fost 30siceva de grade afara, o temperatura neobisnuit de ridicata pentru Olanda (nu va impacientati, acum de exemplu sunt 13). Fiind singura acasa, am stat sa ma gandesc ce sa fac : sa ma duc in oras, neahhh ca-s prea multi nemti, sa ma duc la sala, neahh ca as fi tot inauntru, sa ma plimb cu bicla, neahh ca e prea cald si transpir. Optiuni prea multe nu aveam, pentru ca eram in mijlocul saptamanii si lumea era la munca. Asa ca m-am gandit eu sa ma duc in parc sa citesc.

Buun, am intrat in dus, mi-am epilat cracii, m-am cremuit, m-am imbracat intr-o rochita de vara, m-am machiat un pic sa nu se sperie lumea de mine, mi-am facut bagajul cu o paturica, apa, o carte si niste cirese si am pornit spre parc, aflat la 50 de metri departare. Dupa ce am dat o tura de parc sa inspectez care e locul optim pentru asezat paturica, m-am instalat jumate la soare jumate la umbra si m-am apucat sa citesc cartea.

Bai nene, ori m-am dezobisnuit eu de calduri d-astea ori 30 de grade se simt altfel pe aici, cert e ca am zis ca ma sufoc de cald. Cred ca am baut juma de litru de apa in 10 minute. Ca babele alea cu bufeuri, deja eram transpirata facuta cacat si eram de numai 10 minute in parc. Am reusit sa ignor caldura, dar nu am reusit sa ignor toate ganganiile pamantului care isi dadusera intalnire la mine pe patura. Nush nene de unde atatea ganganii, dar toate veneau pe mine. M-am mutat cu patura cativa metri mai incolo, dar la fel era.
Dupa juma de ora de transpirat asiduu, de alungat ganganiile si de citit cred ca 2 pagini, am capitulat si m-am indreptat spre casa.

Asadar, mi-a luat o ora sa ma pregatesc sa ies din casa, 3 minute sa ajung in parc unde am stat juma de ora. Fail.

Primul meu interviu

Se facea ca era anul 2009, mai aveam un an pana sa termin facultatea si tocmai intram si eu in cursa nebuna de vanat joburi part-time sau de vara. Bineinteles, am inceput prin a-mi pune la punct VASTUL CV pe care cu greu l-am facut de o pagina - adica am pus cu liniuta nush cate calitati ca sa para mai plin si am scris eu asa un mic eseu despre mine. La capitolul experienta aveam 2 liniute amarate, pe care le-am fructificat cat am putut dar n-am reusit sa fac mare branza din ele. Evident ca poza ocupa vreo 1/3 din pagina, sa se vada bine!
Asadar cu acest CV impresionant (pacat ca nu il mai am, ar fi fost bun pentru exemple de ASA NU), mi-am facut eu conturi pe toate siturile de joburi posibile si imposibile si am inceput sa aplic la absolut toate joburile care nu presupuneau experienta. Ajunsesem sa nici nu ma mai uit la titlul jobului, doar ma uitam la cerinte si daca scria "minim Tshpe ani experienta", pac X , daca experienta nu era mentionata pac "aplica".
Dupa vreo saptamana de aplicat haotic, primesc intr-un final un mail de la unii care ma invitau la interviu la sediul firmei situata in fix partea cealalta a orasului. Ce mai conta, interviul asta putea rezulta in primul meu job adevarat (aplicasem pentru secretara part-time parca), as fi facut naveta Buc- Ploiesti la momentul ala. La un prim google, am aflat ca se ocupau cu produse de panificatie, intr-adevar adresa de pe site era aceeasi cu aia din mail si pareau destul de seriosi asa ca evident am confirmat interviul in secunda 2.
Vine si ziua Z si dupa ce am arestat baia vreo ora si am probat vreo 500 de tinute, m-am declarat multumita si am plecat spre interviu cu vreo 2 ore inainte de ora stabilita. Dupa vreo 3-4 mijloace de transport in comun schimbate, am ajuns si in mirifica zona Militari, despre care eu crezusem ca se intinde pana la Plaza si nici nu banuisem ce arie vasta cuprinde. Am coborat din tramvai intr-o zona de case si deja ma cam dureau picioarele de la tocuri. Imi printasem harta ca pe vremea aia nu aveam smartphone cu GPS asa ca am pornit spre destinatie cu incredere. Dupa vreo 10 minute de mers printre stradute (mult spus stradute, ca pe alocuri asfaltul fusese inlocuit de pietris d-ala ca pe drumurile de munte) am inceput sa ma simt un pic stinghera, pentru ca peisajul devenea din ce in ce mai dubios si lumea din ce in ce mai... bronzata. Am ajuns intr-un final la destinatie cu tocurile facute cacat din cauza pietrisului si cu ambele maini inclestate pe geanta. M-a intampinat o tipa cat de cat ok, m-a invitat intr-un birou modest mobilat si m-a rugat s-o astept pe "sefa". Eram inca increzatoare si deja ma gandeam ca as putea ignora zona daca jobul e ok. Dupa cateva minute de asteptat, apare sefa : o tanti plinuta intr-o fusta d-aia, in slapi si intr-un tricou cu sclipici, cu parul vopsit portocaliu aprins si cu o tigara in mana. Femeia avea CV-ul meu printat deja asa ca s-a asezat si m-a luat la 13/14 direct.
- Mda, mai fetita vad io aici ca la experienta n-ai mai nimic, ce-ai pazit pan' acu?
- Pai sunt studenta la stat la buget, n-am prea avut timp si de munca dar acum vreau sa ma angajez, sa invat etc etc (d-astea care se spun la interviuri)
- Mda, ca d-aia e tara asta in paragina! Din cauza astora ca tine care stau in cur si nu fac nimic, cica la facultate (aici trage un fum cu patos de-am zis ca-i pocnesc ochii in cap). Fetili astea numa' cariera are-n cap. Un Spiru Haret ce-are?
-Pai am zis ca facultate stat, ca e mai buna, etc.
Deja ma balbaiam cred ca de uimire si incercam sa gasesc un motiv logic pentru care ma chemasera la interviu.
-Mda, cu d-astea ca tine moare tara de foame! Mai bine angajez pe una cu cativa ani de experienta si care face un Spiru ceva decat pe una ca tine care sta cu nasu-n carti. Bine, hai ca acu' am treaba. Pa-pa, te sunam noi.
Si cam asa s-a incheiat primul meu interviu si cam asta a fost trezirea mea la realitate. M-am simtit umilita si nici acum nu-mi dau seama de ce m-au chemat. Poate de curiozitate?
Trebuie sa recunosc ca in afara de asta si aia care ma puneau sa fiu si femeie de serviciu (am povestit in alt post), nu am mai intalnit astfel de cazuri. Norocul meu!
Oricum, acum cand ma gandesc la experienta ma buseste rasul cand ma gandesc cum aratam eu cu tocuri si imbracata cat de cat office pe strazile alea. N-am mai calcat pe acolo de atunci si nici nu cred ca o sa mai calc vreodata. Macar am invatat cum sa ASA NU.

Dintzar, dintzi, etc

Am mai scris despre istoria mea cu vizitele la stomatolog, azi am fost pentru detartraj si tipa a fost impresionata de cat de repede mi s-au miscat deja dintii (am fost foarte mandra cand se uita si exclama mooi, mooi! - adica frumos, frumos!)

Medicul meu stomatolog nu este si medicul meu ortodontist (desi sunt unii care au ambele specializari), asa ca m-a intrebat de cand am aparatul dentar ca prea s-au miscat repede. A fost de asemenea foarte incantata sa ma anunte ca de data asta nu am nicio buba. Aleluia!
Ce voiam sa zic e ca inainte sa intru la detartraj am asteptat cam 10 minute, impreuna cu alte doua mamici venite cu cei mici la control. Copiii se jucau cu niste masinute gasite in sala de asteptare (toate cabinetele la care am fost pana acum au un spatiu amenajat pentru copii cu jucarii, carti de colorat etc) si se distrau de minune. Sa tot zic ca aveau 3 si 5 ani.

Pai io imi amintesc cand ma duceam eu la dentist cand eram copil ca era moartea. Intrai acolo in cabinetele alea comuniste unde te luau alea la 13/14 cum ajungeai, daca mai nimereai cu inca cativa plozi adusi la taiere puteai pleca surd. Eram terorizata numai cand auzeam cum urla altii ca din gura de sarpe, asa ca atunci cand imi venea mie randul eram deja transparenta vai de mine si in absoluta stare de panica.

Pe astia mici in schimb ii duc olandezii la control de la 2 ani, nu stiu sa spun cat de des, insa ii invata de mici sa se obisnuiasca cu sunetele, cu medicul stomatolog (de exemplu Mimi ii e pacient dentistei noastre de 23 de ani), cu asistentele, cu atmosfera, etc. Li se arata aparatele, li se explica ce si cum, iar la finalul fiecarei vizite primesc la alegere o jucarioara mica (gen cum sunt alea de la ouale Kinder), recompensa ca s-au purtat frumos. Normal ca abia asteapta urmatoarea vizita, cred si eu!

Am capatat si eu obiceiurile lor si ma duc la control si detrartraj o data la 6 luni, ca sa fiu sigura ca n-am surprize. Pai visam eu ca o sa ajung pe scaunul dentistului de bunavoie si nesilita de nimeni in mod regulat? Nu, dar sunt mandra de mine ca mi-am facut un obicei mai ales ca Henriette (da, se insista sa ne tutuim si sa ne spunem pe nume) este un medic foarte bun si mai ales, obisnuita cu nebune ca mine.

Alta chestie pe care ma bucur ca am facut-o este aparatul dentar. Dupa cum am mai spus, deja observ rezultatele si abia astept sa vad rezultatul final. Am norocul chior sa beneficiez de un aparat dentar extrem de bun (daca nu cel mai bun de pe piata) care isi face treaba de minune si cu care nu am avut probleme pana acum. Am avut noroc si cu Annabelle, medicul ortodontist,  care pe langa faptul ca isi face treaba foarte bine, a mai avut si rabdare sa imi raspunda la cele 50000 de intrebari pe care le-am avut de-a lungul intregului proces. Pentru insistente trebuie sa il pup pe Mimisor si pentru decizia finala trebuie sa ma pup pe mine. High-five-self!

Anyway, azi am avut this train of thoughts cand i-am vazut pe aia mici in cabinet. Ma gandeam da frate cat de firesc e totul pe aici, ma intreb care mai e situatia pentru copii pe la cabinetele stomatologice din tara. O mai fi ca pe vremea mea? Adica nu ma refer la alea de fitze unde sunt aia in stare sa te pupe si-n cur ca te duci sa-ti pui o plomba la ei in valoare de 9983209820 lei. Nu, ma refer la cabinetele alea pentru tot poporu, unde se duc Mitzi, Tzitzica si Florica.
De fapt, daca ma gandesc mai bine, ce naiba ma intreb eu de plozi, cand in Romania majoritatea oamenilor se duc la dentist numai cand ii doare ceva.