Azi, pentru ele.

Articolul acesta este pentru ele. Pentru cele care m-au suportat atâţia ani. Şi da, pentru tine scriu cu diacritice.
Mă gândeam zilele trecute că prietenii mei s-au împuţinat pe măsură ce au trecut anii. Dacă în generală aveam 5-6 prietene, în liceu faceam parte dintr-un grup de puşti puşi numai pe „party”, skating/role cu probleme pseudo-existentiale, iar în facultate mi-am făcut 2 (apoi 3) prietene. Bineînţeles că selecţia naturală şi-a spus cuvântul, pentru că am pierdut legătura cu majoritatea ecşilor mei prieteni.
Aproape 23 de ani am eu, iar Tzutzy mă suportă de 15. În primii ani era extra-tăcută, in banca ei, cu parul lung şi bogat, prins mereu cu un pampon, foarte conştiincioasă dar cu un timbru vocal aproape imperceptibil. După aia, nu o suportam pentru că ea lua mereu note mari la mate în teze iar eu nu eram în stare să iau măcar nota de trecere (cum sună 1,75 în teză la mate pentru clasa a VI-a? extraverale pentru mama, vă spun eu). În clasa a VII-a m-a mutat diriga în a III-a bancă, cu o ciudată notorie. În spatele meu, stătea liniştită Tzutzy. M-am împrietenit cu ea şi mi-am dat seama că nu era chiar aşa cum credeam eu, ba mai mult, era chiar amuzantă! Şi uite aşa, ne-am dus la acelaşi liceu, am împărtăşit şi bune şi rele, le-am trecut pe toate cu bine şi vom avea încă mult timp să ne suportăm. Ea mi-a suportat crizele de personalitate şi nesfârşitele drame amoroase (bine, la partea asta şi eu ei). Ea este persoana la care mă duc dacă am nevoie de sfaturi realiste, ea este cea care mă cunoaşte cel mai bine şi pentru care aş face absolut orice. Consider că este mai presus de cea mai bună prietenă a mea. Şi cu asta am spus tot.
Pe Iuby am cunoscut-o în facultate. Tocmai ieşisem dintr-o relaţie monstru şi eram în perioada „mă fac bună şi-mi iau fiţe să îţi fac în ciudă, ecsule!”. Prima zi de facultate. Auzisem că cică era o festivitate la unşpe. Mă îmbrac, îmi iau atitudinea de miserupistă şi hai la facultate. Ajung la 10 juma, nimeni în jur. Aflu că festivitatea începuse de la ora 10. Reacţia? Hahaha, tipic mie, frumos mod de a începe facultatea! Mă rog, ajung în faţa uşii, bat, mă scuz şi intru. Întrerupsesem discursul unui ilustru profesor al cărui nume l-am uitat. M-am apucat să sprijin un perete, pentru că în bănci nu mai era loc. Priveam mulţimea şi mă durea în miserupismul meu. În zilele următoare după primul curs, ies la ţigară ca tot studentul, pe acoperiş (deh, pe vremea aia era voie). Acolo, o discuţie aprinsă între nişte fete. Una dintre ele, debita 100 de cuvinte pe minut iar lângă ea, o alta, privea gânditoare peste acoperişuri. La un moment dat, vorbăreaţa mi se adresează : „ Tu de la ce liceu vii?” . „Caragiale”, zic eu în doi peri. Mi-a mai adresat câteva întrebări din CV după care îşi aminteşte să mă întrebe cum mă numesc. Ii zic, o întreb şi eu la rândul meu şi îmi zice: „Alina, dar prefer Duzz „. Această Alina care preferă Duzz mi-a devenit la rându-i dragă prietenă. Revin totuşi la Iuby. Iuby, care se întâlnea cu această Alina care preferă Duzz după cursuri. Iuby, pe care chiar nu o înţelegeam la început. Iuby, care crede în onestitatea oamenilor, care iubeşte să se complice, care roşeşte atunci când copiază, care citeşte sociologie din pasiune, care era mereu cu morcovul ( şi iepuraş (să ne înţelegem, nu acela Playboy)) înainte de ORICE examen, care plânge la filme siropoase, care se zbantuie nopti intregi in A, care se consumă total atunci când o prietenă are necazuri, care este o romantica optimistă convinsă şi alături de care am petrecut atâtea momente minunate. Tot ea, Iuby, e cea care a propus „ The Greece Project” şi cu care am avut câteva dispute dure, care bineînţeles au trecut. Cam mulţi de care, dar Iuby mea e o persoană cu adevărat specială.
De încheiere aşa, asta.

Revin.