Cumpararam casa. Adica, sa fim seriosi, facuram ipoteca la banca, asa ca pt urmatorii 30'j de ani casa e a bancii pana o platim integral.
Anyway, ideea e ca luaram casa, semnaram acte, suntem datori pe viata. Casa care arata ok, dar avea nevoie asa...de un aer nou. Si am zis hai sa facem o renovare light sa schimbam atmosfera.
HA-HA-HA-HA-HA! DEFINE LIGHT. De la pereti si bucatarie, am ajuns sa schimbam/vopsim/ modernizam aproape tot in casa.
Incepi, bineinteles cu un plan. Am stat cu socra-miu si calendaru in fata si am facut planu' la minut aproape. Dupa aia da-i si suna-i pe Dorei. Ca sa numesc cativa, ar fi zugravu, electricianu, instalatoru, tamplaru, nenea care face podeaua, nenea cu mocheta, etc etc. "Cutarica, poti sa vii in cutare zi sa faci cutare lucru? Da? super! Nu? Pai cum nu, ca tre sa vii atunci fix ca in ziua cealalta vine X si cand vine X, tre sa am aia aia si aia gata". Si da-i si negociaza, si invarte date, si invarte bugete, si gandeste-te la toate cele posibile si imposibile.
Dupa aia incepi sa pui in practica tot ce ai plantificat inainte: Prima saptamana e ok. Na, te-ai vazut cu cheia in mana, e casa ta, ai chef de toate cele. In prima saptamana am cojit la tapet, scos faiante, spart pereti, chestii de genu. Dupa aia ne-am uitat la parchet, culori, plinte, chestii d-astea super exciting. Casa, un santier total, dar ce conteaza, un makeover presupune asa ceva. Repet: in momentu' ala ai chef si nu te deranjeaza nimic. Totul e roz, tu esti optimist, incepi sa te gandesti ca totul o sa fie ok.
In saptamana 2 incep sa vina Doreii si incepe avalansa de intrebari, probleme, solutii, etc. Tamplaru zice ca podu o sa dureze mai mult decat estimase pt ca bineinteles, a descoperit ceva neprevazut. Asta iti afecteaza planu pt zugrav. Electricianu' descopera ca ai unii pereti din beton si ca sa-ti mute toate prizele unde vrei tu dureaza din nou, mult mai mult decat prevazuse. Intre timp, instalatorul iti spune ca are de schimbat nush ce tevi care nu erau in plan. In momentele astea, ridici din umeri si-ti spui ca asta e si esti semi-optimist.
In saptamana 3 vine zugravu cu cateva zile intaziere si iti face toata casa. Dupa aia tu faci inspectia si ii predai lista de Craciun, sa vina sa retuseze cele 10000 de detalii care te deranjeaza pe tine la ochi. Acum esti pe sistemu' "daca tot fac o treaba, tre sa fie totul perfect". Intre timp, iti vine si nenea vopsitoru sa iti faca geamurile si il pui sa refaca tot ca nu-ti place ce a iesit. Ai intrat in bitch mode si ai misiune in viata sa fie facut totul ca la carte. Acum gata, nu mai ai chef, ti s-a cam luat asa ca cine te enerveaza la momentu asta, e doomed.
In saptamana 4 vine nenea cu mocheta (ca Lalica e bolnava la cap si vrea mocheta) si cand vezi look-ul final ti se urca la 220. Da, tu ai ales mocheta. Da, ti s-a spus cum o sa arate. Asta te-a oprit cumva sa-ti faci tu o anumita imagine in cap? NU. A iesit exact exact cum ti-ai imaginat tu? NU. Si te enervezi pe tine insati, ca deh tu ai ales, asa ca nici nu poti sa latri la nimeni altcineva. Acum vrei sa vezi luminita de la capatul tunelului si sa te vezi mutata. Intre timp, creierii revin la locul lor si parca incepe sa-ti si placa.
In saptamana 5 iti vine bucataria. Bucatarie care e instalata de un nenic, apoi de alt nenic, apoi de alt nenic ajutat de alt nenic, you get the picture. Stai si te uiti la ei cum se scarpina in cap pe alocuri pe parcursul instalarii dar n-ai ce face ca nu esti meserias. Asa ca speri si speri si speri ca totul sa iasa bine. Si in general iese bine, mai putin cateva detalii care te zgarie in OCD dar TRECI PESTE, sau macar incerci pt ca...who are we kidding #fixistaforlife
Anywaaay vine saptamana 6 si cu ea, marea mutare. Care mare mutare e programata FIX in weekendu in care se anunta ninsoare cod portocaliu pt ca de ce nu? Ninsoare care nu se lasa asteptata evident si care e atat de abundenta ca iti blestemi toate alea dar C S F, n-ai C S F pt ca tu singurica singurica ai facut planu vietii si tre sa te tii de el. Mutarea asta n-o s-o uit in veci. A fost ceva de poveste (NU UNA IDILICA) dar am trecut peste.
In saptamana 7 iti dai seama cate chestii mai sunt de facut si te crucesti si nu mai ai niciun chef si atunci amani pe alta data si gata, zero fucks given. Asa ca nici in ziua de azi nu am lampi sau plinte dar aia e whatever sunt mega zen va veni o vreme si pt alea.
the end.
5 ani
Cand am stiut ca vreau sa plec din Romania?
Cand am calcat prima data pe taram strain. Nu, nu la Narnia ma refer, ci la biata Austrie. Cand am aterizat pe pamant austriac la 16 ani si am iesit din avion si m-am uitat io ashe' in jur un pic, am zis: aici e de mine. Aici insemnand "nu in Romania", nu neaparat in Austria. La vremea aia nu stiam io de salarii, de sisteme, de asigurari, de stil de viata, de notiuni d-astea de adult. Rationamentul meu s-a redus la chestii foarte simple: ia uite domne, e zapada pe strada dar nu mocirla! Oamenii astia zambesc pe strada. OMEFEGE nenea ala s-a aplecat sa ridice un ambalaj de pe jos desi nu era al lui. OMEFEGE tantica aia mi-a dat buna dimineata in drum spre paine desi nu ma cunoaste. UADTAFAC oamenii te lasa sa iesi primul din autobuz, nu se imbulzesc, spun multumesc si te rog, ce e cu alienii astia??!?CEEEE ai uitat sa iei restul si te cheama inapoi?"
Dupa cele 2 saptamani petrecute acolo, cand m-am intors acasa, i-am spus maica-mii ca eu o sa ma mut la un moment dat undeva in afara Romaniei. Maica-mea s-a mirat dar a zis ok, oricum aveam 16 ani si alte preocupari, nu aveam o destinatie anume in gand sau un plan pus la punct. Dar gandul asta mi-a ramas cumva in subconstient, o tema la care ma gandeam cand n-aveam altceva la ordinea zilei.
La 3 ani dupa, am plecat in Grecia pentru cateva luni din motive multiple, printre care si un test pentru mine insami, sa vad daca ma pot descurca intr-o tara in care nu vorbesc limba si nu stiu obiceiurile. Atunci m-am simtit independenta cu adevarat si am descoperit ca ma subestimasem.
Dupa alti 3 ani, am plecat in Olanda. Daca n-ar fi fost Mimisor as fi ales tot Olanda? Poate ca nu. Poate ca ar fi fost UK, poate ca ar fi fost chiar Austria sau vreo tara nordica. Cert e ca tot n-as fi ramas. Si nu din cauza salariului, jobului sau mai stiu eu ce. Pentru mine plecatul nu a fost din motive financiare desi ii inteleg pe cei care iau decizia sa plece pentru ca nu-si permit sa aiba viata dorita. Am vrut pur si simplu sa plec din incrancenarea, negativismul si nepasarea din Bucuresti. Din claxoanele, injuraturile si birocratia de acolo. Am fugit de ridicatul din umeri a neputinta, de "lasa domne, merge si-asa" si de "da' ce, io's mai prost?".
Iarna asta se fac 5 ani de cand locuiesc aici si habar n-am ce-mi rezerva viitorul. N-am niciun gand sa ma intorc de tot vreodata. Nu ca ar plange tara dupa mine, sa fim seriosi.
Aaaaaaaaaanyway ideea e ca in ultimii 5 ani am invatat ca imi place linistea, ca prietenii sunt prieteni oriunde ar fi ei fizic, ca nu sunt centrul Universului si nici nu mai vreau sa fiu, ca uneori e ok sa fii trist, ca nimic nu e simplu, ca familia e inima mea, ca uneori e despre mine, alteori e despre noi iar asta e o mare diferenta, ca totul nu poate fi perfect, ca sunt o femeie puternica si asta nu fizic, ca apreciez timpul petrecut in 2 mai mult decat orice, ca trebuie sa ascult oamenii mai des, ca e sanatos sa razi de tine insati, ca nu am intotdeauna dreptate, ca iubesc sa vizitez locuri noi si lista poate continua pana maine. In astia 5 ani m-am distrat, am crescut, am luat decizii, m-am mutat de 4 ori, am invatat limba, m-am maritat cu saracu' Mimisor de 2 ori chiar, am calatorit si am ras cu lacrimi de foarte multe ori.
Sa vedem unde ma duc urmatorii 5 ani :)
Va urma
Cand am calcat prima data pe taram strain. Nu, nu la Narnia ma refer, ci la biata Austrie. Cand am aterizat pe pamant austriac la 16 ani si am iesit din avion si m-am uitat io ashe' in jur un pic, am zis: aici e de mine. Aici insemnand "nu in Romania", nu neaparat in Austria. La vremea aia nu stiam io de salarii, de sisteme, de asigurari, de stil de viata, de notiuni d-astea de adult. Rationamentul meu s-a redus la chestii foarte simple: ia uite domne, e zapada pe strada dar nu mocirla! Oamenii astia zambesc pe strada. OMEFEGE nenea ala s-a aplecat sa ridice un ambalaj de pe jos desi nu era al lui. OMEFEGE tantica aia mi-a dat buna dimineata in drum spre paine desi nu ma cunoaste. UADTAFAC oamenii te lasa sa iesi primul din autobuz, nu se imbulzesc, spun multumesc si te rog, ce e cu alienii astia??!?CEEEE ai uitat sa iei restul si te cheama inapoi?"
Dupa cele 2 saptamani petrecute acolo, cand m-am intors acasa, i-am spus maica-mii ca eu o sa ma mut la un moment dat undeva in afara Romaniei. Maica-mea s-a mirat dar a zis ok, oricum aveam 16 ani si alte preocupari, nu aveam o destinatie anume in gand sau un plan pus la punct. Dar gandul asta mi-a ramas cumva in subconstient, o tema la care ma gandeam cand n-aveam altceva la ordinea zilei.
La 3 ani dupa, am plecat in Grecia pentru cateva luni din motive multiple, printre care si un test pentru mine insami, sa vad daca ma pot descurca intr-o tara in care nu vorbesc limba si nu stiu obiceiurile. Atunci m-am simtit independenta cu adevarat si am descoperit ca ma subestimasem.
Dupa alti 3 ani, am plecat in Olanda. Daca n-ar fi fost Mimisor as fi ales tot Olanda? Poate ca nu. Poate ca ar fi fost UK, poate ca ar fi fost chiar Austria sau vreo tara nordica. Cert e ca tot n-as fi ramas. Si nu din cauza salariului, jobului sau mai stiu eu ce. Pentru mine plecatul nu a fost din motive financiare desi ii inteleg pe cei care iau decizia sa plece pentru ca nu-si permit sa aiba viata dorita. Am vrut pur si simplu sa plec din incrancenarea, negativismul si nepasarea din Bucuresti. Din claxoanele, injuraturile si birocratia de acolo. Am fugit de ridicatul din umeri a neputinta, de "lasa domne, merge si-asa" si de "da' ce, io's mai prost?".
Iarna asta se fac 5 ani de cand locuiesc aici si habar n-am ce-mi rezerva viitorul. N-am niciun gand sa ma intorc de tot vreodata. Nu ca ar plange tara dupa mine, sa fim seriosi.
Aaaaaaaaaanyway ideea e ca in ultimii 5 ani am invatat ca imi place linistea, ca prietenii sunt prieteni oriunde ar fi ei fizic, ca nu sunt centrul Universului si nici nu mai vreau sa fiu, ca uneori e ok sa fii trist, ca nimic nu e simplu, ca familia e inima mea, ca uneori e despre mine, alteori e despre noi iar asta e o mare diferenta, ca totul nu poate fi perfect, ca sunt o femeie puternica si asta nu fizic, ca apreciez timpul petrecut in 2 mai mult decat orice, ca trebuie sa ascult oamenii mai des, ca e sanatos sa razi de tine insati, ca nu am intotdeauna dreptate, ca iubesc sa vizitez locuri noi si lista poate continua pana maine. In astia 5 ani m-am distrat, am crescut, am luat decizii, m-am mutat de 4 ori, am invatat limba, m-am maritat cu saracu' Mimisor de 2 ori chiar, am calatorit si am ras cu lacrimi de foarte multe ori.
Sa vedem unde ma duc urmatorii 5 ani :)
Va urma
Cum m-am lasat de tutungit si n-am murit #jursuntincainviata
Nush daca am mai zis (e posibil sa fi zis), da' m-am lasat de fumat de vreo 2 ani jumate, nu stiu data exacta, dar parca era Noiembrie. De ce nu stiu data exacta? Citeste in continuare.
Al meu mimoz s-a lasat si el de fumat urmand aceiasi pasi asa ca tehnica functioneshte. Anyway, sa trecem la treaba: cum m-am lasat de fumat?
La un moment dat m-am gandit ca parca n-as mai fuma. Da, traiul intr-o tara in care nu se fumeaza in localuri mi-a taiat orice chef. Desi fumam de vreo 10 ani, dupa 1 an de fumat in ploaie, vant, frig, ploaie, vant, frig - mi se cam taia chefu de iesit la tutunat cand ma gandeam la ce intemperii ma asteapta afara.
Deci pasul numarul 1 - ia decizia sa nu mai fumezi. Pare simplu la prima vedere, insa nu e. Gandeste-te indelung , nu e nevoie de graba. Asta e cel mai important pas. Sa fii CHIAR hotarat.
Asa, te-ai hotarat sa nu mai fumezi, urmeaza pasul numarul ...
2. Nu spune nimanui. Nu, nu incepe sa trambitezi ca gata, tu nu o sa mai fumezi. Oamenii reactioneaza diferit si au asteptari. Tine decizia asta pt tine si rumeg-o bine bine. Dedica-te si gandeste-te la cate beneficii iti va aduce chestia asta.
3. Nu iti pune o data fixa pt cand vei face pasul cel mare. Pur si simplu, inainte de ultima tigara dintr-un pachet spune-ti ca e ultima si gata, nu mai cumpara. Daca a 2a zi ai incalcat decizia, inseamna ca nu esti hotarat si te intorci la pasul 1. Te -ai tinut si nu ai cumparat de o saptamana?
4. Tot nu spui nimanui ca te-ai lasat de fumat. Daca te intreaba cineva, nu ai chef sa fumezi. Nu iti interzici nimic, asta e tot shpilul.
5. Tu detii controlul. Pentru ca tu esti singura persoana din univers care stie ca te-ai lasat de fumat, tu esti in control si tu iei deciziile. Te-ai imbatat si ai fumat o tigara? Nu e sfarsitul lumii. Ai fumat, aia e, maine nu mai fumezi. Daca ai fumat 2 intr-un interval scurt si nu in stare de ebrietate, intoarce-te la pasul 1, inseamna ca nu esti hotarat.
6. Daca ai un grup de prieteni fumatori, nu ceda presiunii sa iesi afara cu ei la fumat. Tu "nu ai chef" si gata, nu mori daca stai 5 min singur. Poti citi un articol sau poti socializa cu alti nefumatori. No panic.
7. In prima perioada evita sa iesi in localuri in care se fumeaza. Si pe aici exista localuri in care poti taia fumul cu cutitul. Refuza elegant, incearca sa nu te duci. O sa vezi ca atunci cand vei intra intr -un bar d-asta dupa cateva luni "clean" o sa te ceri afara singur.
8. Gaseste activitati care sa iti distraga atentia, de preferat sanatoase. Du-te la sala, dansuri, inot, pictat, cantat, tenis, volei, whatever.
9. Ai fuma parca o tigara? Io de exemplu luam un fruct. Gaseste ceva (de preferat sanatos) care sa inlocuiasca gestul mult iubit. Daca chiar vrei si vrei si vrei o tigara, fumeaza 1. Nu moare nimeni. De preferat sa nu. Daca o vrei si pe a2a, intoarce-te la pasul 1. Nu esti hotarat.
Partenerul fumeaza? Treaba lui. Tu ai decis pentru tine. Nu ii spune sa se lase de fumat, n-are sens, el trebuie sa ia decizia singur. Mimi a fumat inca vreun an jumate dupa ce m-am lasat eu. Nu am iesit niciodata cu el afara la fumat doar ca sa ii tin de urat si nu i-am comentat niciodata ca miroase a tigari. Am ignorat subiectul si nu m-a interesat. Apoi m-am prins ca s-a lasat de fumat la vreo 2 saptamani dupa ce se lasase, nu mi-a zis nimic, nici nu am intrebat. Nu ne-am plans pe umeri si nu ne-am zis unul altuia ca "frateee ce as baga o tigara". O data mi-a zis ca ar fuma si i-am zis ca e treaba lui, nu ma intereseaza. Nu a fumat.
Am o colega care e fumatoare inraita. Singura fumatoare din echipa. D-aia cu dintii galbeni si cu pielea facuta cacat. Are 38 de ani, arata de 48. Duhneste toata a tigari si toti murim in birou cand vine de la tutunat. Se plange mereu ca sta overtime la munca si ca arata buhaita. . In ora aia adunata pe care ea o petrece fumand (ca iese de cel putin 4 ori pe zi si spatiul pt fumatori e departe asa ca sta pe putin 15min de fiecare data) eu o petrec muncind. Nu zic ca vai doamne ce tare sunt eu, dar in general cam o ora sta peste program zilnic. Zice ca vrea sa se lase de fumat dar nu poate. Parerea mea, sa se intoarca la pasul 1. Nu e hotarata.
Al meu mimoz s-a lasat si el de fumat urmand aceiasi pasi asa ca tehnica functioneshte. Anyway, sa trecem la treaba: cum m-am lasat de fumat?
La un moment dat m-am gandit ca parca n-as mai fuma. Da, traiul intr-o tara in care nu se fumeaza in localuri mi-a taiat orice chef. Desi fumam de vreo 10 ani, dupa 1 an de fumat in ploaie, vant, frig, ploaie, vant, frig - mi se cam taia chefu de iesit la tutunat cand ma gandeam la ce intemperii ma asteapta afara.
Deci pasul numarul 1 - ia decizia sa nu mai fumezi. Pare simplu la prima vedere, insa nu e. Gandeste-te indelung , nu e nevoie de graba. Asta e cel mai important pas. Sa fii CHIAR hotarat.
Asa, te-ai hotarat sa nu mai fumezi, urmeaza pasul numarul ...
2. Nu spune nimanui. Nu, nu incepe sa trambitezi ca gata, tu nu o sa mai fumezi. Oamenii reactioneaza diferit si au asteptari. Tine decizia asta pt tine si rumeg-o bine bine. Dedica-te si gandeste-te la cate beneficii iti va aduce chestia asta.
3. Nu iti pune o data fixa pt cand vei face pasul cel mare. Pur si simplu, inainte de ultima tigara dintr-un pachet spune-ti ca e ultima si gata, nu mai cumpara. Daca a 2a zi ai incalcat decizia, inseamna ca nu esti hotarat si te intorci la pasul 1. Te -ai tinut si nu ai cumparat de o saptamana?
4. Tot nu spui nimanui ca te-ai lasat de fumat. Daca te intreaba cineva, nu ai chef sa fumezi. Nu iti interzici nimic, asta e tot shpilul.
5. Tu detii controlul. Pentru ca tu esti singura persoana din univers care stie ca te-ai lasat de fumat, tu esti in control si tu iei deciziile. Te-ai imbatat si ai fumat o tigara? Nu e sfarsitul lumii. Ai fumat, aia e, maine nu mai fumezi. Daca ai fumat 2 intr-un interval scurt si nu in stare de ebrietate, intoarce-te la pasul 1, inseamna ca nu esti hotarat.
6. Daca ai un grup de prieteni fumatori, nu ceda presiunii sa iesi afara cu ei la fumat. Tu "nu ai chef" si gata, nu mori daca stai 5 min singur. Poti citi un articol sau poti socializa cu alti nefumatori. No panic.
7. In prima perioada evita sa iesi in localuri in care se fumeaza. Si pe aici exista localuri in care poti taia fumul cu cutitul. Refuza elegant, incearca sa nu te duci. O sa vezi ca atunci cand vei intra intr -un bar d-asta dupa cateva luni "clean" o sa te ceri afara singur.
8. Gaseste activitati care sa iti distraga atentia, de preferat sanatoase. Du-te la sala, dansuri, inot, pictat, cantat, tenis, volei, whatever.
9. Ai fuma parca o tigara? Io de exemplu luam un fruct. Gaseste ceva (de preferat sanatos) care sa inlocuiasca gestul mult iubit. Daca chiar vrei si vrei si vrei o tigara, fumeaza 1. Nu moare nimeni. De preferat sa nu. Daca o vrei si pe a2a, intoarce-te la pasul 1. Nu esti hotarat.
Partenerul fumeaza? Treaba lui. Tu ai decis pentru tine. Nu ii spune sa se lase de fumat, n-are sens, el trebuie sa ia decizia singur. Mimi a fumat inca vreun an jumate dupa ce m-am lasat eu. Nu am iesit niciodata cu el afara la fumat doar ca sa ii tin de urat si nu i-am comentat niciodata ca miroase a tigari. Am ignorat subiectul si nu m-a interesat. Apoi m-am prins ca s-a lasat de fumat la vreo 2 saptamani dupa ce se lasase, nu mi-a zis nimic, nici nu am intrebat. Nu ne-am plans pe umeri si nu ne-am zis unul altuia ca "frateee ce as baga o tigara". O data mi-a zis ca ar fuma si i-am zis ca e treaba lui, nu ma intereseaza. Nu a fumat.
Am o colega care e fumatoare inraita. Singura fumatoare din echipa. D-aia cu dintii galbeni si cu pielea facuta cacat. Are 38 de ani, arata de 48. Duhneste toata a tigari si toti murim in birou cand vine de la tutunat. Se plange mereu ca sta overtime la munca si ca arata buhaita. . In ora aia adunata pe care ea o petrece fumand (ca iese de cel putin 4 ori pe zi si spatiul pt fumatori e departe asa ca sta pe putin 15min de fiecare data) eu o petrec muncind. Nu zic ca vai doamne ce tare sunt eu, dar in general cam o ora sta peste program zilnic. Zice ca vrea sa se lase de fumat dar nu poate. Parerea mea, sa se intoarca la pasul 1. Nu e hotarata.
Sfanta Portocala de Sfantu' Nicolae, ce ne-am face fara ea?
Da, o sa fiu ignoranta si o sa-mi dau cu parerea despre Mos Nicolae desi nu posed plozi si nici nu mai sunt in Romania de ceva vreme. Live with it.
Sa va zic intai cum era cu Mos Nicolae pe vremea mea, in anii 90, post revolutie cand oamenii abia incepeau sa intre in lumea asta a consumerismului vestic (am prins si un pic de comunism, dar cine isi mai aminteste chestii de la un an jumate, ca io nu). Pai Mosu' venea negresit in fiecare an, cu o pijama, banane, portocale, dulciuri (variatii de ciocolata, guma Turbo si alte chestii care acum ar fi considerate moartea dar care la vremea aia erau za shit) si eventual vreo jucarioara ceva.
Imi amintesc ca mama imi povestea destul de des cum abia abia mai prindea si ea vreo banana/portocala pe vremea copilariei ei si prin cate trebuia sa treci ca sa gusti aceste fructe nemaipomenite. Tin minte ca in perioada copilariei mele se cam gaseau fructe d-astea si as fi mancat 10 banane pe zi daca s-ar fi putut, dar asta e alta discutie. In orice caz, vremea comunismului apusese, se gaseau aproape de toate pentru toti, nu mai era evenimentul anului cand aveai o portocala in casa.
Si acu sa revenim in zilele noastre, unde Sfantul Facebook inca troneaza si unde proaspetii parinti pun cu religiozitate poze cu plozii lor in diferite ipostaze. Cel mai recent eveniment, Sfantu' Nicolae, a cauzat o avalansa de poze cu copilasi langa ghetute, copilasi asteptand pe Mos, copilasi deschizandu-si cadourile, etc etc. V-ati prins: 1000 de poze in newsfeedu' meu ca deh, colegii de liceu s-au implozit, aia din facultate la fel, asa ca sunt la curent cu toate fazele copilariei plozilor lor.
Si ce am observat eu ca a fost cadoul comun adus de acest Mos? Portocale si banane. Dar mai ales portocale. Da fraticule, indiferent de patura financiara, fiecare mucos a primit variatii de mandarine. portocale si clementine la kil. Si io ma intreb acu : in era in care e cul sa mananci avocado, fructu' pasiunii, lychee, mango si mai stiu io ce alte fructe venite din Pizdia, care mai e sensu sa-i pui plodului portocale in pantofi? Mai ales ca acesti parinti sunt de varsta mea, cand nici pe vremea aia nu era the ultimate cool shit sa primesti d-astea, dar deh primeai de la parinti trecuti prin comunism ceea ce e foarte de inteles. Dar de ce tu, parinte modern, i-ai mai da portocale copilului tau cand poate in cosu' de fructe troneaza ananas, kaki si mai stiu io ce bazaconii? Unde e bucuria?
Sa va zic intai cum era cu Mos Nicolae pe vremea mea, in anii 90, post revolutie cand oamenii abia incepeau sa intre in lumea asta a consumerismului vestic (am prins si un pic de comunism, dar cine isi mai aminteste chestii de la un an jumate, ca io nu). Pai Mosu' venea negresit in fiecare an, cu o pijama, banane, portocale, dulciuri (variatii de ciocolata, guma Turbo si alte chestii care acum ar fi considerate moartea dar care la vremea aia erau za shit) si eventual vreo jucarioara ceva.
Imi amintesc ca mama imi povestea destul de des cum abia abia mai prindea si ea vreo banana/portocala pe vremea copilariei ei si prin cate trebuia sa treci ca sa gusti aceste fructe nemaipomenite. Tin minte ca in perioada copilariei mele se cam gaseau fructe d-astea si as fi mancat 10 banane pe zi daca s-ar fi putut, dar asta e alta discutie. In orice caz, vremea comunismului apusese, se gaseau aproape de toate pentru toti, nu mai era evenimentul anului cand aveai o portocala in casa.
Si acu sa revenim in zilele noastre, unde Sfantul Facebook inca troneaza si unde proaspetii parinti pun cu religiozitate poze cu plozii lor in diferite ipostaze. Cel mai recent eveniment, Sfantu' Nicolae, a cauzat o avalansa de poze cu copilasi langa ghetute, copilasi asteptand pe Mos, copilasi deschizandu-si cadourile, etc etc. V-ati prins: 1000 de poze in newsfeedu' meu ca deh, colegii de liceu s-au implozit, aia din facultate la fel, asa ca sunt la curent cu toate fazele copilariei plozilor lor.
Si ce am observat eu ca a fost cadoul comun adus de acest Mos? Portocale si banane. Dar mai ales portocale. Da fraticule, indiferent de patura financiara, fiecare mucos a primit variatii de mandarine. portocale si clementine la kil. Si io ma intreb acu : in era in care e cul sa mananci avocado, fructu' pasiunii, lychee, mango si mai stiu io ce alte fructe venite din Pizdia, care mai e sensu sa-i pui plodului portocale in pantofi? Mai ales ca acesti parinti sunt de varsta mea, cand nici pe vremea aia nu era the ultimate cool shit sa primesti d-astea, dar deh primeai de la parinti trecuti prin comunism ceea ce e foarte de inteles. Dar de ce tu, parinte modern, i-ai mai da portocale copilului tau cand poate in cosu' de fructe troneaza ananas, kaki si mai stiu io ce bazaconii? Unde e bucuria?
blob of...
Tocmai ce-am iesit din baie dupa ce am baut vreo 2 pahare de
Hugo, m-am gandit la nemurirea sufletului si am spalat dezamagirea de azi. Dap,
atat am fost de dezamagita, incat am simtit nevoia sa ma rasfat o ora in cada.
Am terminat de citit HP and the Cursed Child si am multe pareri si ganduri pe
care tre sa le scriu, altfel explodez.
Dar sa incep cu inceputul. Cand am aflat ca pe 31 iulie se
lanseaza continuarea cartii vietii mele, am avut o criza de fericire. La
propriu am asteptat piesa asta cum ar astepta crestinii Biblia partea a 2a daca
s-ar lansa, am citit tot ce se putea citi despre piesa de teatru, am citit tot
ce se putea citi despre carte in sine, gen mi-am facut temele cu varf si
indesat. Pe 30 iulie fix am comandat-o si am asteptat-o cu urechile ciulite si
inima stransa toata ziua de ieri, pana a venit. Cand a venit, mai aveam un pic
si boceam de emotie ca mai pot citi inca o poveste cu Harry Potter pe care nu o
citisem de 100 de ori si despre care stiam cate ceva in linii mari. Ca tot e cu
calatorit in timp, daca as putea calatori in timp, m-as intoarce la ziua aia in
care am citit Piatra Filozofala pt prima oara. Anyway, ideea e ca ieri am avut
un mini infarct de fericire. Si m-am apucat de citit. Pt cine nu a citit si e interesat,
opriti-va aici, SPOILER ALERT. Pt cine nu are de gand sa citeasca (and here I
refer to Duzz), go ahead and read.
In primul rand, scriitura asta nici macar piesa de teatru nu
e, e doar scenariul final al piesei de teatru in sine care momentan se joaca la
Londra. Nici macar nu e scrisa de JK Rowling, ci de 2 scenaristi in COLABORARE
cu ea, adica ea a scris povestea de baza si aia au facut scenariul. Am citit si eu recenzii si critici aduse
scenariului si in general lumea se plange ca vezi doamne nu exista descrierile
specifice lui JK, ca vezi doamne nu se simte magia. Ok, au dreptate, dar pe
mine asta nu m-a mirat si era cam de asteptat. Sa fim seriosi, scrie clar pe
coperta ca e SCRIPT asa ca nu ma asteptam sa-mi cada dintii citind descrieri
fabuloase. Pe mine m-a interesat povestea in sine si sa vad unde duce si cum se
termina. JK a zis in mod repetat ca e ultima poveste HP ever. Asa ca ma
asteptam la un final cel putin EPIC. Dar sa nu ne precipitam.
Povestea incepe frumos si emotionant, unde altundeva decat
LA GARA asa ca deja la pagina 2 aproape ma jeluiam ca ce frumos eeeeeee. HP si
nevasta-sa sunt cu cei 3 plozi la gara conducandu-i spre trenul magic cu
destinatia “scoala la care cu totii am visat sa mergem”. Acoloshe se afla bineineles
si Ron cu Hermione facand pachet ploada din dotare. Se intalnesc cu totii
acolo, flori de tei si-o veselie, este primul an la Hogwarts al lui Albus (adica
ala mijlociu’) si al lui Rose (fluturasha iesita din Hermione si Ron). Aici ne
prindem cu totii ca povestea o sa se desfasoare in jurul lui Albus, ca prea
abunda de angoasa adolescentina si probleme de identitate. In trenul vietii,
Albus se imprieteneste cu Scorpius, copilul lu’ Draco, si o cam lasa cu buza
umflata pe vara-sa Rose. Scorpius se dovedeste a fi dragut si timid, foarte
diferit de ta-su in orice caz. Albus e selectat in Slytherin spre umirea
tuturor asa ca asta face ca prietenia lui cu Scorpio sa fie si mai usor de
fructificat. Pe alocuri am simtit gay vibes, nu ca ar fi ceva rau, dar unele
replici sunt scrise ATAT DE PROST incat doamne, I CRINGED so fucking hard. Oricum
ideea e ca Albus se simte oaia neagra a familiei, ca na, ceilalti 2 Potteri
sunt in Gryffindor si sunt fucking awesome si el e lame si plin de ANGOASA
ADOLESCENTINA. Scorpius are si el la randul lui probleme cu tati si cu
reputatia in general, ca toata lumea crede ca e plodu lu Voldemort si nu al lui
Draco.
Dar sa trecem si peste asta. Piesa ii da asa fast forward
peste primii 3 ani la Hogwarts si ajungem la anu’4. Aici e o scena jenibila
intre Albus si Harry pe care eu una n-o inteleg si poate ma lumineaza cineva. Ideea
e ca asta micu e inca in plina criza de identitate si probleme cu la cabesa si
il enerveaza atat de tare pe ta-su ca ta-su in cele din urma ii zice “I wish I
never had you”. Ceea ce WHAT THE FUCK? Stim ca Harry zice de multe ori cacaturi
pe care le regreta in secunda 2, dar de aici imi zici tu mie ca Harry Potter,
copilu care a plans dupa mami si tati TOATE 7 CARTILE si care si-a facut
familia lui dup-aia, Harry Potter asta ar scoate asa ceva pe gura? WHAT IN THE
ACTUAL HELL. De aici am inceput sa suspectez ca povestea asta va cam suge.
Si da, suge. In loc sa faca o poveste originala si misto,
s-au hotarat sa zgarme in CACAT. Pt ca asta au facut, au zgarmat in le Caca.
Amos Digorry vine la tati Potter si face ca toate alea ca fii-su a murit
degeaba si ca sa foloseasca domne un Time- Turner si sa il aduca inapoi. Amos e
insotit de o ciudata care se declara nepoata-sa. Harry ii da cu flit dar Albus
aude toata discutia. DOES THAT SOUND FAMILIAR? BECAUSE IT SOOOO DOES!! In toate
cartile HP modalitatea prin care Harry afla informatii importante sau vitale
este prin… daaaap trasu’cu urechea. Se pare ca JK nu s-a plictisit de tehnica
asta din moment ce Albus aude exact prin aceeasi metoda discutii de adulti la
care nu ar trebui sa aiba acces.
Albus are un moment in care se hotaraste sa faca pe viteazu si
sa il aduca inapoi pe Cedric si ii ia ca acoliti pe fraierica de Scorpius si pe
nepoata-sa lu Amos. Fura ei un Time Turner din biblioteca lu’Hermione care by
the way este MINISTRUL MAGIEI si se pun pe treaba.
Cand am spus ca au zgarmat in le caca am vorbit serios, prima
oara cand calatoresc in timp, fac cacatul atat de praf, incat atunci cand se
intorc in present, Ron e casatorit cu PADMA Patil (da, aia cu care s-a dus la
Yule Ballu din anu’4) iar Hermione e foarte nefe si profesoara la Hogwarts.
Cand se prind ei ca Rose si frasu nu mai exista pen’ca na, astia 2 nu sunt casatoriti,
Scorpius moare de inima franta (bineinteles ca e amorezat de Rose) si atunci
decid sa se intoarca inca o data in timp ca sa faca cacatu si mai praf. Dar ce sa vezi, in realitatea asta, Voldemort
a castigat, Harry a murit, asa ca Scorpius se trezeste singurel singurel fara
Albus (ca duuuuuh, Albus nu exista) si incearca sa se intoarca iar in timp ca
sa repare ceva ce ei singurei au stricat. Cine il ajuta? Why ofc, Snape. Oricat
de multi mi place mie Snape, i-au dat niste replici atat de jenibile si naspa
incat am citit tot pasaju ala cu sprancenele extrem de ridicate.
In timpul real, Harry se prinde ca pseudo-nepoata cu Amos e
de fapt fata lu Voldemort facuta cu Bellatrix. SERIOS. Ati citit cartile? Ati
vazut filmele? Va puteti imagina un Voldemort facand una mica cu Bellatrix? EU
NU. Ce pulea meeee au avut astia in la cabesa?!?!!? In primul rand eu m-am
prins ca e ceva naspa cu fata asta din prima. Personajul ei a fost scris
preeeaaa evident. No suspense at all.
ANYWAY divagam. Ideea e ca dupa o serie de evenimente, astia
(si aici ma refer la tot calabalacu cu Harry, Ginny, Draco, Ron si cei doi
plozi) se intorc in timp sa o opreasca pe psihopata aia care vrea sa il avertizeze
pe ta-su Voldy sa nu incerce sa il omoare pe Harry bebelus. Si da evident,
revenim in Cedric’s Hollow where it all started, unde Harry are sansa sa isi
salveze parintii. Dar ce sa vezi, nu o face si prefera sa il priveasca pe Voldy
facandu-si treaba. Si la faza asta am fost interzisa. CE? Adica ok, Harry are
gen 40 de ani acu’ dar toata drama lui se invarte in jurul faptului ca e orfan.
Si acum, cand are sansa sa isi salveze parintii prefera sa fie spectator. Adica
ok, stim ca e de caca sa te amesteci in trecut dar oricum, putea fi scrisa
putin altfel scena asta. Macar sa-mi dea impresia pt o secunda ca macar se
gandeste la asta. Sau sa faca un monolog ceva o traire interioara ca sa inteleg
motivele adanci pt care nu face treaba asta. Practic daca ar face-o, cele 7
carti ar exista degeaba ca na, viitorul ar fi altul. N-ar fi fun sa citim ca de
fapt alea 7 carti descriu un univers alternativ si de fapt Harry a crescut cu
ai lui?
Psihopata e trimisa in Azkaban, Harry se impaca cu fii-su si
toate sunt bune si frumoase.
Meh. Serios…meh…Atata anticipatie pt prostia asta.
Ca idee, a fost misto ca l-au adus inapoi cumva pe Snape in poveste, e misto ca putem sa revedem trio-ul in actiune, dar doaaaamne unele replici sunt la nivel de copil tampit.
Imi pare rau ca asta e ultima poveste cu Harry, dar sincer daca in directia asta se merge, poate e mai bine asa.
30 de ore cu cantec
Ne-am hotarat sa mergem la concertul Coldplay din Berlin destul de subit, adica eu am oftat prelung si m-am tanguit iar el a zis hai. Ieri dimineata ne-am pus dosurile in masina si am plecat bine dispusi spre Berlin. Dupa prima jumatate de ora, Mimi a inceput sa dea primele semne: tras mucii, suflat mucii, tras iar mucii, stranutat, tot tacamu. Am zis initial ca o avea iar alergiile lui la polen si m-am ofticat in sinea mea ca nu am luat spray-ul de nas ca sa nu-l mai aud cum isi trage mucii la fiecare 2 secunde. Dupa vreo 2 ore asa, plangea din nas la propriu de zici ca era un robinet stricat, asa ca juma de drum l-a condus cu servetele in nas pe post de tampoane de se uitau oamenii la noi ca la urs. Farmacie nexam pe autostrada, asa ca da-i inainte, om gasi o farmacie pe langa hotel. Am inceput sa ma gandesc ca poate e o raceala/virus sau ceva de genul dupa 6 ore in masina cu un Mimi care si-a tras mucii TOT drumu, a stranutat de 1000 de ori, si-a suflat nasul de 100 de ori in cele DOUA servetele ratacite la mine in geanta. Va dati seama cum eram noi cu 2 servetele ude facute cacat puse la uscat la soare pe bord pentru refolosire plus Mimishor la volan cu doape in nas. UN VIS.
Hotelul l-am rezervat pe langa Berlin pt ca era peste tot full. In graba noastra, n-am stat sa analizez exact UNDE e localizat exact, am vazut ca e la 45 de min de Berlin si mi-a fost de ajuns. Gresit. Deeeci am ajuns in the middle of fuckin' nowhere, de nici GPS-ul nu ne mai gasea. Am trecut printr-o serie nesfasita de sate si camp si padure si NIMIC si cumva am reusit sa luam si un radar ascuns la misto intr-o padure pentru ca eram prea preocupati sa cantam si sa ne prostim asa ca probabil in poza radarului avem niste fetze bune de pus in rama. Intr-un final, am ajuns si la hotel in satu' pixdii unde era un singur magazin alimentar, asa ca nici n-am mai indraznit sa intreb de farmacie. Na, cine s-ar fi gandit ca la 45 de min de Berlin oamenii locuiesc in pustie?
Anyway, am ajuns la concert in intarziere pt ca deh, ne-a luat ceva sa gasim satu' minunat, asa ca primul lucru fuga-fuga sa ridicam biletele platite in avans. Ajungem la casa, nununu nu aici donshoara, duceti-va la cealalta casa, situata fiiiiix in partea opusa. La cealalta casa ma cauta aia dupa nume, dupa adresa, dupa toate cele si-mi zice senina ca nu-mi gaseste biletele. Sincer, m-as fi proiectat prin geamu ala sa o strang de gat. Dar sunt o doamna asa ca dupa nshpe telefoane mi-au gasit biletele. Cand sa ajungem la locurile noastre, CE SA VEZI organizatorii decisesera sa inchida fix zona noastra, asa ca ne-au schimbat biletele. Spaga noastra, ca noile locuri au fost mult mai smechere decat ce aveam noi initial si costau si mult mai mult. Asa ca macar asa ne-am scos. Majoritatea timpului Mimi a aratat ca un catel plouat, cu 100 de servetele in toate buzunarele, cu ochii rosii si nasul de neoprit. S-a distrat totusi si i-a placut cantarea iar de mine ce sa mai zic, am fost extaziata acolo am tzopait si urlat si cantat si tipat de s-a mirat si Mimi.
Dupa concert am cautat o farmacie non stop prin Berlin dar nu am gasit niciuna asa ca am capitulat si ne-am intors in the middle of fuckin nowhere la campurile cu vaci. Azi dimineata Mimisor arata calcat de tren la propriu dar am gasit cu chiu cu vai o farmacie pierduta asa ca am putut sa iau macar asa cate ceva de primul ajutor. Dupa alte 6 ore (pentru mine au fost o eternitate) petrecute in acelasi spatiu inchis, printre muci, servetele, pastile, stranuturi si tanguieli, am ajuns in sfarsit acasa. Mai in gluma, mai in serios, trebuia sa se intample ceva, ca doar nu se putea sa facem ceva si sa n-aiba ceva unu' din noi.
Asta fu' si concertul Coldplay, life dream accomplished asa ca BIS!BIS!BIS!
Hotelul l-am rezervat pe langa Berlin pt ca era peste tot full. In graba noastra, n-am stat sa analizez exact UNDE e localizat exact, am vazut ca e la 45 de min de Berlin si mi-a fost de ajuns. Gresit. Deeeci am ajuns in the middle of fuckin' nowhere, de nici GPS-ul nu ne mai gasea. Am trecut printr-o serie nesfasita de sate si camp si padure si NIMIC si cumva am reusit sa luam si un radar ascuns la misto intr-o padure pentru ca eram prea preocupati sa cantam si sa ne prostim asa ca probabil in poza radarului avem niste fetze bune de pus in rama. Intr-un final, am ajuns si la hotel in satu' pixdii unde era un singur magazin alimentar, asa ca nici n-am mai indraznit sa intreb de farmacie. Na, cine s-ar fi gandit ca la 45 de min de Berlin oamenii locuiesc in pustie?
Anyway, am ajuns la concert in intarziere pt ca deh, ne-a luat ceva sa gasim satu' minunat, asa ca primul lucru fuga-fuga sa ridicam biletele platite in avans. Ajungem la casa, nununu nu aici donshoara, duceti-va la cealalta casa, situata fiiiiix in partea opusa. La cealalta casa ma cauta aia dupa nume, dupa adresa, dupa toate cele si-mi zice senina ca nu-mi gaseste biletele. Sincer, m-as fi proiectat prin geamu ala sa o strang de gat. Dar sunt o doamna asa ca dupa nshpe telefoane mi-au gasit biletele. Cand sa ajungem la locurile noastre, CE SA VEZI organizatorii decisesera sa inchida fix zona noastra, asa ca ne-au schimbat biletele. Spaga noastra, ca noile locuri au fost mult mai smechere decat ce aveam noi initial si costau si mult mai mult. Asa ca macar asa ne-am scos. Majoritatea timpului Mimi a aratat ca un catel plouat, cu 100 de servetele in toate buzunarele, cu ochii rosii si nasul de neoprit. S-a distrat totusi si i-a placut cantarea iar de mine ce sa mai zic, am fost extaziata acolo am tzopait si urlat si cantat si tipat de s-a mirat si Mimi.
Dupa concert am cautat o farmacie non stop prin Berlin dar nu am gasit niciuna asa ca am capitulat si ne-am intors in the middle of fuckin nowhere la campurile cu vaci. Azi dimineata Mimisor arata calcat de tren la propriu dar am gasit cu chiu cu vai o farmacie pierduta asa ca am putut sa iau macar asa cate ceva de primul ajutor. Dupa alte 6 ore (pentru mine au fost o eternitate) petrecute in acelasi spatiu inchis, printre muci, servetele, pastile, stranuturi si tanguieli, am ajuns in sfarsit acasa. Mai in gluma, mai in serios, trebuia sa se intample ceva, ca doar nu se putea sa facem ceva si sa n-aiba ceva unu' din noi.
Asta fu' si concertul Coldplay, life dream accomplished asa ca BIS!BIS!BIS!
Randoame
Ieri vorbeam cu maica-mea pe Skype si ma gandeam io in capu meu ca vorbesc romana ca o idioata. In primul rand ca de vorbit o vorbesc de vreo 2 ori pe saptamana cam cate o ora si atat. In scris, nu prea am probleme desi recunosc, ma verific pe dexonline destul de des. Nu, nu sunt precum romanii aia care au plecat din tara 1 saptamana si cand se intorc nu mai stie sa vorbeste romaneste. Nici pe departe. Dar celebrul meu debit verbal are de suferit din cauza lapsusurilor. Vorbesc, vorbesc, vorbesc si dupa aia ma aud singura aaaaa..cum ii zice...aia.. .Intr-o conversatie normala cred ca zic "cum ii zice" de cateva zeci de ori. Ok, nu e sfarsitul lumii dar ieri mi-am auzit romana si ma gandeam aoleeeu chiar asa am ajuns?! Chestia e ca n-am romani in grupul meu de cunostinte aici si nici in Olanda n-aveam si nici barbaca-miu nu e roman asa ca n-am unde sa ma exersez domne. Mimi abia reuseste sa recite zilele saptamanii si cateva cuvinte random. O sa lucrez la asta. Cel mai derutant e cand sunt intr-un grup mixt in care tre sa percutez si olandeza si engleza si romana. Atunci creierul meu spune stop si pleaca in vacanta.
In alte stiri, am inceput sa dezbat ce pun in bagaj pentru vacanta extinsa in Ieuropa. Complication domne, cand vii de la 25-30 de grade si tre sa te hotarasti ce-ai vrea sa porti in urmatoarele 2 luni in 2 tari diferite cu clime diferite. In primul rand ca ma uit pe prognoza si vad de exemplu 17 grade. Ok, 17 grade olandeze, deci 13 grade de-ale mele, deci... e de jacheta? Parpalac? Costum de ski? Grea decizie, mai ales cand ma gandesc la VANTU din Olanda. Si 30 de grade daca sunt si e vant, te caci pe tine de frig. Hainele ca hainele, dar pantofii! Ce cacat de pantofi sa iau? Asta e alta dilema. Ca deh, avem spatiu limitat si eu vreau sa am tot tot tot cu mine ca NU SE STIE ce ocazie se iveste si io n-am aia aia si aia. Si dupa aia ma uit in dulap si ma iau cu mainile de cap. Fraticule, parca am zis ca reduc garderoba. Neah, am redus-o gen o luna si acum s-a impuiat iar. Cam asta invarte creierasu meu.
Tot in alte stiri, stiti ca fac obsesii. Au fost asa: ochelari de soare, ceasuri, rochii, orice de culoarea gri, acum sunt chiloti si sutiene. Dupa experienta revelatoare din Victoria's Secret am decretat ca toata viata am ales gresit in materie de lenjerie intima asa ca am decis sa actionez. In prima faza, am plasat cateva comenzi pe site-ul ingerilor si m-am bucurat ca un copil mic cand mi-am vazut mica colectie. Atunci am hotarat instant ca trebuie lucrat la ea si marita. Asa ca de atunci de fiecare data cand vad ceva roz si frumos in cutia postala ma bucur de parca ar fi nu stiu ce. Stiu, am probleme cu capu', nu credeam ca o sa ajung asa, dar na poftim. Totusi, asta e cea mai sanatoasa obsesie de pana acum. Daca ochelarii de soare ii porti doar cand e soare sau lenjeria intima o porti zilnic asa ca nu poate sa zica nimeni nimic.
Daca suntem la capitolul obsesii, am si cateva seriale pe lista. Sa nu credeti ca m-am lasat cumva de Vikings (desi sa fiu sincera ultimul sezon cam suge), dar lista se mareste vazand cu ochii si am aproape fiecare seara ocupata de cate un serial. Daca nu sunt seriale, stati linistiti, sunt filme. Alta placere in viata e sa ma duc sa vad filme. Pe toate le-as vedea, daca s-ar putea.
Vineri am fost sa vad The Huntsman cu Chris Hemsworth. Filmul a fost ok, nu ma asteptam oricum sa fiu data pe spate sau ceva, acu' sincer daca ar face un film de 2 ore cu Chris curatand cartofi, tot m-as uita. Dar fraaaate cine a angajat hair-stylistu' ala avea probleme mari. Trecem peste faptu' ca mi l-au vopsit pe Chris brunet (care era problema cu culoarea lui naturala, nu inteleg, ca nu e ca si cum ar face vreo diferenta) dar nene i se vedea vopseaua pe tample. Gen stii dupa ce te vopsesti ca-ti mai ramane vopsea pe frunte/tample/piele? Fix asa se vedea si am murit de spume ca au avut o echipa de chiori de nu s-a trezit niciunu sa zica Ba coite, faceti ceva cu paru' lu asta zici ca a fost vopsit de Marghioala in salonu Igiena de la coltz. In rest, l-am aprobat.
Cam atat de pe frontul de peste lac momentan.
Revin
12
In primul rand, la multi ani maica-mii care azi mai intinereste cu un an :)
Coincidenta sau nu, de azi intr-o luna voi fi la primarie, dand cu batzul si luandu-l de sot pe musiu Mimisor. Na ca veni si ziua asta, sunt prima din grupu' de zuze care face pasul asta, ceea ce nu am prevazut deloc si inca sunt socata ca Zuza nu s-a luat inaintea mea! Dar uite poftim ca-s prima care-si schimba numele de familie si desi amandoi zicem ca nu e mare lucru si ca e doar un act, incepem sa devenim din ce in ce mai entuziasmati de ideea asta de sot-sotie.
Dar sa va povestesc cum organizezi o nunta la primarie la olandezi, ca acum sunt in tema.
Noi nu suntem inca in Europa, asa ca mai intai ne-am uitat pe site. Acolo gasesti toate locatiile posibile in care te poti lua si preturile aferente. Pe site gasesti toate detaliile la care te poti gandi dar au si adresa de mail si telefon in caz ca esti o obsedata de planificare ca mine. Le-am dat mail, am zis data si ora care ne interesau si am intrebat daca sunt disponibile. Nenicii au raspuns prompt ca da si ne-au pus in legatura cu persoana care va oficia cununia. In mod normal, ar trebui stabilesti o intalnire face to face si sa povestiti despre voi, cum v-ati cunoscut, etc etc. Cum noi suntem in fachin'tiexas, ne chatuim pe mail. Presupun ca va folosi informatiile date de noi pentru cununie, ca sa fie cat mai personalizat. Apreciez chestia asta, mi se pare super dragut ca integreaza asta in cununie, mai ales ca povestea noastra e misto si demna de mentionat. Dupa cununie, o sa platim online si gata. In ceea ce priveste actele necesare, aveau deja de acu' 3 ani adeverinta aia ca sunt celibatara asa ca au cerut doar copia dupa pasaport si atat. Super simplu, totul facut cu un click si cateva mailuri.
Acum despre cat timp imi va lua sa-mi schimb numele in Romania, in alta poveste. Probabil va fi o epopee, asa ca pregatiti-va.
Asadar, mai am o luna pana ma marit si n-am idee cu ce ma imbrac inca dar suntem bine. Am comandat verighetele ceea ce e un plus, macar asta avem. In rest, noi sa fim sanatosi ne-om descurca :D
Coincidenta sau nu, de azi intr-o luna voi fi la primarie, dand cu batzul si luandu-l de sot pe musiu Mimisor. Na ca veni si ziua asta, sunt prima din grupu' de zuze care face pasul asta, ceea ce nu am prevazut deloc si inca sunt socata ca Zuza nu s-a luat inaintea mea! Dar uite poftim ca-s prima care-si schimba numele de familie si desi amandoi zicem ca nu e mare lucru si ca e doar un act, incepem sa devenim din ce in ce mai entuziasmati de ideea asta de sot-sotie.
Dar sa va povestesc cum organizezi o nunta la primarie la olandezi, ca acum sunt in tema.
Noi nu suntem inca in Europa, asa ca mai intai ne-am uitat pe site. Acolo gasesti toate locatiile posibile in care te poti lua si preturile aferente. Pe site gasesti toate detaliile la care te poti gandi dar au si adresa de mail si telefon in caz ca esti o obsedata de planificare ca mine. Le-am dat mail, am zis data si ora care ne interesau si am intrebat daca sunt disponibile. Nenicii au raspuns prompt ca da si ne-au pus in legatura cu persoana care va oficia cununia. In mod normal, ar trebui stabilesti o intalnire face to face si sa povestiti despre voi, cum v-ati cunoscut, etc etc. Cum noi suntem in fachin'tiexas, ne chatuim pe mail. Presupun ca va folosi informatiile date de noi pentru cununie, ca sa fie cat mai personalizat. Apreciez chestia asta, mi se pare super dragut ca integreaza asta in cununie, mai ales ca povestea noastra e misto si demna de mentionat. Dupa cununie, o sa platim online si gata. In ceea ce priveste actele necesare, aveau deja de acu' 3 ani adeverinta aia ca sunt celibatara asa ca au cerut doar copia dupa pasaport si atat. Super simplu, totul facut cu un click si cateva mailuri.
Acum despre cat timp imi va lua sa-mi schimb numele in Romania, in alta poveste. Probabil va fi o epopee, asa ca pregatiti-va.
Asadar, mai am o luna pana ma marit si n-am idee cu ce ma imbrac inca dar suntem bine. Am comandat verighetele ceea ce e un plus, macar asta avem. In rest, noi sa fim sanatosi ne-om descurca :D
of, femeile astea...
Fiica unei tipe de la munca lucreaza intr-un MLM d-asta gen Hahalife din Europa da' ii zice altcumva, imi scapa acu. Si ma-sa evident in fiecare zi, apare cu un shake d-asta de o culoare dubioasa si incepe si ne enumera noua cele 10 milioane de beneficii din shakeu' ala. Da' nu vreti si voi sa incercati? Da' uite ce sanatos e. Da' daca va inscrieti veti avea 1000 de beneficii. Da, nu merci, sa fii tu sanatoasa. Tipa are 23 de ani, un copchilas de un an juma' si e cam grasuna. Ea zice ca e baby-fat. Acuuuu io' nu-s experta, da' umila mea parere e ca dupa un an jumate de la nastere aia nu mai e baby fat. Dar s-o credem pe cuvant. Ma-sa e obeza clinic, gen femeia nu are genunchi. Adica atunci cand sta pe scaun nu ii vezi rotula. Nu le-am auzit o data mentionand vreo alergare sau vreun mers la sala. Nu-nu-nu, se indoapa cu shake-uri si cu alte cacaturi dubioase si asteapta sa slabeasca. Din partea mea, au de asteptat mult si bine, sper ca au rabdare din plin.
Si nu sunt singurele. Unde te uiti, vezi femei dodoloatze cumparand toate minunile mincinoase in speranta ca gata, beau un shake seara si maine dimineata - ce sa vezi! Minune! Au slabit 15 kile fara sa fi miscat macar un deget! Dar noi astea care traim pe Pamant, stim ca slabitul se face cu sport si mancat sanatos. Dar ele de pe norisorii lor au impresia ca dupa un Mc sanatos sau o inghetata cudetoate, bagi un shake-minune si gata, metabolismul tau a ghicit ca acum e momentul sa te faca mai slaba. Pt ca, nu-i asa, toate stim ca asa merg lucrurile.
As vrea si eu sa ma indop cu ciocolata seara si sa iau o pastila care sa topeasca peste noapte toata grasimea in plus. Dar nu toate lucrurile merg dupa bunul meu plac, iar asta e unul din ele.
Stiu ca nu doar aici pun astea botu' la povesti de adormit plozii, da' parca aici sunt mai multe. Sau poate am dat io de mai multe. Imi vine sa zic: auzi tanti, taie portia aia in jumate, baga o leguma si plimba-te juma de ora pe zi si o sa vezi ce bine e. Da' io-s fata cuminte si barfesc numa' aici la mine pe tarla :)
As vrea si eu sa ma indop cu ciocolata seara si sa iau o pastila care sa topeasca peste noapte toata grasimea in plus. Dar nu toate lucrurile merg dupa bunul meu plac, iar asta e unul din ele.
Stiu ca nu doar aici pun astea botu' la povesti de adormit plozii, da' parca aici sunt mai multe. Sau poate am dat io de mai multe. Imi vine sa zic: auzi tanti, taie portia aia in jumate, baga o leguma si plimba-te juma de ora pe zi si o sa vezi ce bine e. Da' io-s fata cuminte si barfesc numa' aici la mine pe tarla :)
de la munci
Discutie cu o colega din finance, femeie la 50+ de ani, dupa ce am ajutat-o sa-si seteze un mail pe un server Google.
- Auzi, mai zi-mi o data, cum intru pe mail?
- mail.google.com
O vezi: m a i l dot .... si se blocheaza.
- ... ummm.. cum scrii Google?
Acu' e randu meu sa ma blochez. Zambesc tamp, ma uit la ea. Nu glumeste. Zic si io la misto:
- G-o-g-g-l-e.( In speranta ca se prinde de gluma.)
Nu se prinde. O vezi: g-o-g-g-le d o t c o m.
In gandul meu mor de ras. Mai -mai sa ma sufoc.
- Nu e bine, nu merge.
- Aaaa, scuze, incearca G-O-O-G-L-E. A mers?
Tasteaza incordat, mai mai sa sparga tastatura. Declara fericita:
- A mers.
Aleluia! Si .. mare ti-e gradina...
- Auzi, mai zi-mi o data, cum intru pe mail?
- mail.google.com
O vezi: m a i l dot .... si se blocheaza.
- ... ummm.. cum scrii Google?
Acu' e randu meu sa ma blochez. Zambesc tamp, ma uit la ea. Nu glumeste. Zic si io la misto:
- G-o-g-g-l-e.( In speranta ca se prinde de gluma.)
Nu se prinde. O vezi: g-o-g-g-le d o t c o m.
In gandul meu mor de ras. Mai -mai sa ma sufoc.
- Nu e bine, nu merge.
- Aaaa, scuze, incearca G-O-O-G-L-E. A mers?
Tasteaza incordat, mai mai sa sparga tastatura. Declara fericita:
- A mers.
Aleluia! Si .. mare ti-e gradina...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)