za ganduri nu-mi dau pace

Am inceput anul nou cam cu stangul - cu multe dubii, mult stres, multe drame si multe semne de intrebare. Nu e usor sa iei decizii, nu e usor sa alegi stanga sau dreapta si mai ales, nu e deloc usor sa te gandesti ca DIN NOU, pentru a nu stiu cata oara, esti in acelasi stadiu ca acum 1, 2, 3 ani si habar n-ai ce sa faci. 

Pe mine m-a lovit "criza de la 30 de ani" acum la 27, aproape 28 (apropo, cand am citit acest articol, it freaked me the fuck out). Bine macar ca sunt constienta de asta si incerc pe cat posibil sa adresez problema. 

Pot sa imi fac 1000 de ganduri si sa ma macine 2000 de remuscari, realitatea nu se schimba: am ales sa ne mutam pe alt continent unde nu ne simtim deloc acasa, ba chiar nu prea ne place deloc, nici acum dupa juma'de an, deci ce facem? Unii ar zice instant: "strangeti din cur domne, va obisnuiti voi, viata nu-i mereu roz". Altii ar ridica din umeri si ar arunca un "faceti cum vreti, e treaba voastra". Altii, cum e zuza nebuna cu picioru' handicapat ar urla "da' veniti domne' inapoi, ce stati acolo cu neandertalienii aia". 

Eu, in stilul specific, pritocesc si gandesc, intorc pe 700 de parti, il aduc pe Mimi la disperare si imi sabotez singura sanatatea mintala, doar-doar mi-o veni vreo idee salvatoare. Am decis de comun acord, la sugestia maica-mii de fapt, ca pana in jumatea anului sa facem schimbarea oricare ar fi ea. Macar acum am un deadline, ceea ce face ca totul sa fie mult mai organizat si clar in mintea mea.

Mai departe de atat n-am ajuns. Unde ne-om duce si ce-om face, asta e tema de lucru pentru viitorul apropiat.  Zic de 100 de ori ca gata domne nu- mi mai fac planuri si scenarii si dupa 10 minute ma vezi cum ma gandesc la cai verzi pe pereti si imi planuiesc in detaliu nu stiu ce chestie. Asa functioneaza creierul meu activ 24/7 si ma pune pe mine pe jar. Asta e. 

Apreciez oamenii care pot trai asa, fara vreun scop sau fara sa isi puna intrebari existentiale si pur si simplu se lasa dusi de val si nu-i intereseaza nici directia, nici destinatia. Eu una nu pot sa n-am o structura sau macar un plan (ale naibii planuri!!) si nici nu pot sa go with the flow, ca nu stiu unde duce flow-ul asta iar io fara sa stiu nu pot functiona. Sa fie ei sanatosi oamenii aia, poate ii apuca criza de la 30 de ani la 35 si cu ocazia asta o combina cu criza de la 40 de ani ca sa fie bine, 2 la pret de 1. 

Anu' asta l-as numi in avans anul crizei, dar n-ar fi corect, ca si anu' trecut a fost anu' crizei si daca ma gandesc mai bine, nici alalalt n-a fost mai breaz. E asa, o trifecta a anilor crizati, ca deh, de ce sa fie usor cand poate fi complicat (cum ar zice unchi-miu). Inainte, cand ma gandeam la drame, imi imaginam numai drame romantice, iar io una cu Mimi nu prea am parte de drame. Si uite asa ma bateam io singura pe umar ca gata domne io nu mai traiesc in drame ca uite-na-poftim ca m-a pocnit adultenia in cap si m-a scapat de drame.  Ei lasa, ca acu traiesc drama vietii, care este mult mai fun decat o drama amoroasa clasica. Acum am drame de oameni mari, draguta de mine! 

Va zic io, e distractiv sa ajungi la aproape 28 de ani si sa iti dai seama ca nu prea stii nimic, mai ales cand iti aduci aminte cum acum 10 ani LE STIAI PE TOATE PE PLANETA SI NIMENI NU ERA MAI TARE DECAT TINE. 


chestii trestii


  • Inca mi-e greu sa ma obisnuiesc cu moda pe aici. Adica ce zic eu moda, colantii sunt la putere! Pustoaice, fete tinere, femei in toata firea, aproape toata populatia feminina traieste in colanti. Care colanti se poarta in general cu tricouri lungi peste cur sau cu hanorace lalai peste cur, in functie de vreme. Ba unele femei mai plinute ii poarta fara sa adauge topul peste cur, astfel ca putem admira in voie chilotii si celulita ce se vad prin tesatura care nu mai face fata gabaritului. O alta piesa de baza in garderoba femeilor din Texas o reprezinta slapii. Nu, nu ciocatele, ci slapii. Vezi la slapi si degete nenica de-ti ajunge pe viata. Si acum in ianuarie cand au fost zile cu 12-15 grade, tot in slapi umblau astea.  La barbati, altfel sta situatia: ei poarta dad jeans indiferent de varsta. Stiti voi blugii aia din anii 90, unii aveau chiar si pense, aveau culoarea aia de blug blug si stateau pe corp ca pe gard? Se pare ca texanii sunt atasati de stilul asta, ca il poarta la greu. Rar vezi cate un tip care are habar de un pic de feishan. Reclamele alea vechi de la Marlboro cu nenea ala pe cal cu palarie de cowboy pe cap, fix asa vezi p-aici la tot pasul. Pana acum tot nu am vazut nici macar UN om posesor de penis care sa imi atraga macar 70% atentia. Nope nope nope. 
  • Multi sunt foarte religiosi iar eu nu le am cu d-astea. Io una nu zic ca-s atee, dar sunt agnostica. Oricum, pe langa faptul ca astia au 100 de religii diferite si 5 milioane de biserici la tot pasul, te trezesti si cu texte cu Dumnezeu si cu "bless you" iar eu fac eforturi supraomenesti sa nu-mi dau ochii peste cap, ca deh, respect. Am stat de vorba la un moment dat cu niste colegi care sunt asa, cam la 50 de ani si mi-a bubuit capul: astia au impresia ca incalzirea globala e doar un fas propagat de Guvern ca sa ii spele pe ei pe creier sau nununu doamne fereste sa nu vedem o tzatza la tv (ca deh, modestie, dumnezeu, alea alea) dar impuscaturi si oameni morti, alea-s ok. Pe mine una ma cam depasesc treburile astea. Si vorbesc despre arme de parca ar fi bomboane. Toti colegii mei au arme in casa pentru self-defense, ofc. Tot ei au impresia ca noi astia din Europa suntem asa... prea libertini si preaaaa preapreaprea. 
  • Nu ma pot obisnui cu cola &company de la restaurante. In general, la restaurante, baruri, fast food, iti dau cola din aia de la dozator, ca deh, refillu e gratis. Si are fix gust de weceu. Stii cand intri intr-o toaleta si miroase a proaspat spalat, a clor si etc, fix asa au gust bauturile carbogazoase aici. Si e o chestie de Texas, ca in alte state nu am simtit gustul ala de cacat. Cand comand o cola si imi aduce chelnerul cola cu gust de clor, ii zic pe fata: "Cola asta are gust de toaleta, BLEAH!". Doamne, ce fete fac astia, mori. Mi s-a atras atentia ca sunt prea directa, prea sincera, ca vezi doamne tre sa fiu mai diplomata. Asa ca de atunci zic si io ca are gust de toaleta curata. Ca sa se stie!


o zi trista

De obicei nu sunt foarte afectata cand aflu de moartea vreunui artist dar astazi nu este asa.


Trip la Antipa

Ieri am fost la Antipa fara sa vreau. Adica acasa la 50 Shades of Khaki, aka Domn' Pescar de care v-am mai povestit io, unde are si biroul. Adica biroul e la parter si el locuieste la etaj.


Ca sa ne intelegem, intri si dai cu ochii de animalele impaiate din poza si de scaunele alea oribile cu coarne de vaca si tapitate cu piele de vaca. Tot parterul e o minunatie, ce sa mai zic.. pasari impaiate pe masa pt intalniri, pe biroul lu' nea Pescar troneaza un cap de aligator asa mare ca te apuca groaza.
Peste tot unde te uiti, vezi capete de animale, coarne, piei de animale sau alte parti ale corpului. E impresionant, ce sa zic. Ca la Antipa domne, ca la Antipa.
Asa e viata in Arkansas, se pare.

Anu' ciudat care fuse 2015 asta

Se termina si 2015, thank God. De mult nu m-am mai bucurat asa tare ca s-a terminat un an, dar 2015 asta tare ciudat a fost. S-au intamplat atatea lucruri si iar au avut loc 1000 de schimbari, incat sincer ma intreb daca nu mi-o caut singura cu lumanarea.

Cand aveam 20 de ani, nu imi imaginam ca o sa ajung la 28 si inca o sa ma intreb scarpinandu-ma in cap , "ce plm fac cu viata mea?". Imi amintesc un moment din liceu, in care discutam cu cativa colegi si ne imaginam noi ce o sa facem si cum o sa fie peste 10 ani. Atunci aveam 17 ani si ziceam ca o sa am cariera super smechera (care cariera, nu stiam si inca ma chinuiesc sa aflu) si ca o sa o sa fiu deja divortata o data (na ca sunt logodita, deci inca nu divortata).
Uite poftim, 10 ani mai tarziu si 2 tari schimbate pe 2 continente diferite si inca ma intreb cam ce fac io cu viata mea. Ok, e adevarat, stiu mai multe decat acum 10 ani, ceea ce face sa fie si mai dificil.

Mi-am inceput anul jobless dar cu prospecte de mutare, m-am perpelit de 100 de ori pe o parte si pe alta, ca doar ne amintim cum iau eu deciziile, m-am gandit si razgandit, ne-am hotarat impreuna, am facut schimbarea in a 2-a jumatate a anului. Din nou de la 0, 2 ani jumate mai tarziu. E bine ca ne-am mutat? Da, din punct de vedere CV. Nu, din punct de vedere social life si activitati. Presupun ca 2016 nu va fi mai putin tumultuos decat anu' asta ce tocmai trecu.

2015 a fost un an cam naspa pentru psihicu' meu. Da, in 2015 ma ceru' domnu Mimi, dar scopul meu in viata nu e maritisul si nici turnatul de plozi asa ca desi sunt fericita sa-l iau si in acte, nu ma incalzeste prea tare chestia asta pe termen lung. Impreuna am fi si fara za big document.

Probabil (sau sper eu) 2016 va fi anul in care ne vom hotara pe ce continent vrem totusi sa ramanem, poate-poate ne-om aseza si noi vreodata la casa noastra. Undeva.
Tot ce sper pentru acest magnific 2016 e sa am si eu in sfarsit macar o idee de raspuns pentru eterna nedumerire, "ce plm fac io cu viata mea?" .

Si cam atat.

P.S. Am fost ieri in supermarket, au scos astia arsenalul pt Paste si Valentine's Day. Hurray!