Am inceput anul nou cam cu stangul - cu multe dubii, mult stres, multe drame si multe semne de intrebare. Nu e usor sa iei decizii, nu e usor sa alegi stanga sau dreapta si mai ales, nu e deloc usor sa te gandesti ca DIN NOU, pentru a nu stiu cata oara, esti in acelasi stadiu ca acum 1, 2, 3 ani si habar n-ai ce sa faci.
Pe mine m-a lovit "criza de la 30 de ani" acum la 27, aproape 28 (apropo, cand am citit acest articol, it freaked me the fuck out). Bine macar ca sunt constienta de asta si incerc pe cat posibil sa adresez problema.
Pot sa imi fac 1000 de ganduri si sa ma macine 2000 de remuscari, realitatea nu se schimba: am ales sa ne mutam pe alt continent unde nu ne simtim deloc acasa, ba chiar nu prea ne place deloc, nici acum dupa juma'de an, deci ce facem? Unii ar zice instant: "strangeti din cur domne, va obisnuiti voi, viata nu-i mereu roz". Altii ar ridica din umeri si ar arunca un "faceti cum vreti, e treaba voastra". Altii, cum e zuza nebuna cu picioru' handicapat ar urla "da' veniti domne' inapoi, ce stati acolo cu neandertalienii aia".
Eu, in stilul specific, pritocesc si gandesc, intorc pe 700 de parti, il aduc pe Mimi la disperare si imi sabotez singura sanatatea mintala, doar-doar mi-o veni vreo idee salvatoare. Am decis de comun acord, la sugestia maica-mii de fapt, ca pana in jumatea anului sa facem schimbarea oricare ar fi ea. Macar acum am un deadline, ceea ce face ca totul sa fie mult mai organizat si clar in mintea mea.
Mai departe de atat n-am ajuns. Unde ne-om duce si ce-om face, asta e tema de lucru pentru viitorul apropiat. Zic de 100 de ori ca gata domne nu- mi mai fac planuri si scenarii si dupa 10 minute ma vezi cum ma gandesc la cai verzi pe pereti si imi planuiesc in detaliu nu stiu ce chestie. Asa functioneaza creierul meu activ 24/7 si ma pune pe mine pe jar. Asta e.
Apreciez oamenii care pot trai asa, fara vreun scop sau fara sa isi puna intrebari existentiale si pur si simplu se lasa dusi de val si nu-i intereseaza nici directia, nici destinatia. Eu una nu pot sa n-am o structura sau macar un plan (ale naibii planuri!!) si nici nu pot sa go with the flow, ca nu stiu unde duce flow-ul asta iar io fara sa stiu nu pot functiona. Sa fie ei sanatosi oamenii aia, poate ii apuca criza de la 30 de ani la 35 si cu ocazia asta o combina cu criza de la 40 de ani ca sa fie bine, 2 la pret de 1.
Anu' asta l-as numi in avans anul crizei, dar n-ar fi corect, ca si anu' trecut a fost anu' crizei si daca ma gandesc mai bine, nici alalalt n-a fost mai breaz. E asa, o trifecta a anilor crizati, ca deh, de ce sa fie usor cand poate fi complicat (cum ar zice unchi-miu). Inainte, cand ma gandeam la drame, imi imaginam numai drame romantice, iar io una cu Mimi nu prea am parte de drame. Si uite asa ma bateam io singura pe umar ca gata domne io nu mai traiesc in drame ca uite-na-poftim ca m-a pocnit adultenia in cap si m-a scapat de drame. Ei lasa, ca acu traiesc drama vietii, care este mult mai fun decat o drama amoroasa clasica. Acum am drame de oameni mari, draguta de mine!
Va zic io, e distractiv sa ajungi la aproape 28 de ani si sa iti dai seama ca nu prea stii nimic, mai ales cand iti aduci aminte cum acum 10 ani LE STIAI PE TOATE PE PLANETA SI NIMENI NU ERA MAI TARE DECAT TINE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu