e din neam.

Vorbeam cu maica-mea cat de mult seman cu linia masculina din partea lu tata. Si chiar asa e, de la ea am capacitatea de a scoate 1000 de cuvinte pe minut, iar de la tata &co am 'talentu' asta de a parea fitoasa la prima vedere, chiar daca nu sunt (mereu).
La tataie, tot ce facea el era DEOSEBIT. Chiar asa se exprima.  Tot ce atingea sau era proprietate personala, era automat deosebit. Asa auzeai de exemplu, cum iti povestea de o sapa deosebita sau de un soi deosebit de seminte de pepene (nimeni nu mai are ca el). El era cel mai destept intr-o mare de oameni prosti. Era certat cu vecinii, nu numa cu vecinii din stanga si dreapta, ci cu toti vecinii pe o raza de un km pe putin. Daca il intrebai de ce e certat cu ei, iti raspundea emfatic : bineinteles, sunt prosti. A doua lui 'calitate' era ca avea mania sa faca toata lumea ca el. Cine nu se supunea, era automat un prost. Si el nu voia sa aiba de a face cu oameni prosti. Tataie stia sa se ciondaneasca pt orice nu ii convenea, chiar daca avea dreptate sau nu. Isi sustinea punctu de vedere sus si tare si se enerva maaaaxim daca il contrazicea cineva. Il vedeai cum se inroseste in 0,1 milisecunde. El era atotstiutor.
Taicamiu in schimb, e genul tacut. Dar are o privire superioara care te baga in pamant instant. El nu zice ca e deosebit, el deja stie. Este un alt nivel. Nu e genul laudaros, dar are atitudinea aia superioaro- aroganta cateodata. Fostii mei ii ziceau Don Corleone. Scaneaza mereu pe toata lumea si uneori se uita de sus. Daca ii zici ca seamana cu ta-su se oftica la maxim. Asta e injuratura lui. Dar are faze la care chiar seamana.
Pe unchimiu (fratele lu tata) l-am vazut o data cand eram mica, pt ca sta in Franta. Nici ai mei nu l-au vazut mai des. In ultimii ani, am reluat legatura cu el prin intermediul internetului si deja a vizitat Romania de 2 ori pana acum. Nu am putut sa nu mor de ras cand l-am vazut prima oara. Pe langa faptul ca fizic seamana foarte mult cu tata, cel mai mult seamana cu ta-su. Leit. Ca dupa aia sa descopar ca si la caracter seamana izbitor de mult cu tataie, desi a fost crescut de ma-sa. La unchimiu, totul nu este deosebit, ci complicat. Cand povesteste ce mare si tare e el, face asa o fata din aia superioara si adauga ostenit 'e complicat, domne', de parca nu ar putea intelege nimeni. Din nou, atitudinea aia superioara triumfa pt ca da, si el este atotstiutor. Dintre ei doi, unchimiu e copia fidela a lui tataie, desi bineinteles ca nici el nu recunoaste. Si pentru el e injuratura sa semene cu tataie. Culmea e ca tata comenteaza mereu ca vai ce seamana ala cu ta-su, dar in propria ograda nu se uita.
Si ajungem la mine. Nu de putine ori mi-au zis oamenii ca atunci cand ma vad prima oara au impresia ca-s o arfista. Intr-adevar, eu una recunosc, am momente de maxima aroganta. Nu ma mandresc cu ele si incerc sa le tin la minim, insa stiu ca exista. Am momente in care privesc unii oameni de sus, desi nu-mi dau seama de asta. Am momente cand, in sinea mea, consider ca o chestie de-a mea e mai buna ca o chestie de-a lui X (de fapt de la asta a pornit discutia cu mama ca imi povestea de niste prosoape din Ikea si instant am sarit sa ii zic da io am prosoape nush de care sunt super bune, nu lua din alea ca-s naspa ). Am de asemenea multe faze la care vreau sa faca lumea ca mine (de astea am mai zis) si uneori si eu sunt atotstiutoare. Deci pentru curiosi, am rezolvat misterul : e din neam.
Cred ca cel mai misto a fost pentru mama sa ne vada pe toti 3 (eu, tata si unchimiu) discutand la masa de Craciun. Unchimiu povestea ceva despre un scriitor nu mai stiu exact, dupa aia saream io cu gura ba nu ca nu-i asa, in timp ce tata ne privea de sus cu atitudinea aia de ce prosti sunteti toti.  Daca ar fi fost si tataie acolo, ar fi iesit cu scandal, ca sigur ar fi stiut el cel mai bine.

Revin.