Primul meu interviu

Se facea ca era anul 2009, mai aveam un an pana sa termin facultatea si tocmai intram si eu in cursa nebuna de vanat joburi part-time sau de vara. Bineinteles, am inceput prin a-mi pune la punct VASTUL CV pe care cu greu l-am facut de o pagina - adica am pus cu liniuta nush cate calitati ca sa para mai plin si am scris eu asa un mic eseu despre mine. La capitolul experienta aveam 2 liniute amarate, pe care le-am fructificat cat am putut dar n-am reusit sa fac mare branza din ele. Evident ca poza ocupa vreo 1/3 din pagina, sa se vada bine!
Asadar cu acest CV impresionant (pacat ca nu il mai am, ar fi fost bun pentru exemple de ASA NU), mi-am facut eu conturi pe toate siturile de joburi posibile si imposibile si am inceput sa aplic la absolut toate joburile care nu presupuneau experienta. Ajunsesem sa nici nu ma mai uit la titlul jobului, doar ma uitam la cerinte si daca scria "minim Tshpe ani experienta", pac X , daca experienta nu era mentionata pac "aplica".
Dupa vreo saptamana de aplicat haotic, primesc intr-un final un mail de la unii care ma invitau la interviu la sediul firmei situata in fix partea cealalta a orasului. Ce mai conta, interviul asta putea rezulta in primul meu job adevarat (aplicasem pentru secretara part-time parca), as fi facut naveta Buc- Ploiesti la momentul ala. La un prim google, am aflat ca se ocupau cu produse de panificatie, intr-adevar adresa de pe site era aceeasi cu aia din mail si pareau destul de seriosi asa ca evident am confirmat interviul in secunda 2.
Vine si ziua Z si dupa ce am arestat baia vreo ora si am probat vreo 500 de tinute, m-am declarat multumita si am plecat spre interviu cu vreo 2 ore inainte de ora stabilita. Dupa vreo 3-4 mijloace de transport in comun schimbate, am ajuns si in mirifica zona Militari, despre care eu crezusem ca se intinde pana la Plaza si nici nu banuisem ce arie vasta cuprinde. Am coborat din tramvai intr-o zona de case si deja ma cam dureau picioarele de la tocuri. Imi printasem harta ca pe vremea aia nu aveam smartphone cu GPS asa ca am pornit spre destinatie cu incredere. Dupa vreo 10 minute de mers printre stradute (mult spus stradute, ca pe alocuri asfaltul fusese inlocuit de pietris d-ala ca pe drumurile de munte) am inceput sa ma simt un pic stinghera, pentru ca peisajul devenea din ce in ce mai dubios si lumea din ce in ce mai... bronzata. Am ajuns intr-un final la destinatie cu tocurile facute cacat din cauza pietrisului si cu ambele maini inclestate pe geanta. M-a intampinat o tipa cat de cat ok, m-a invitat intr-un birou modest mobilat si m-a rugat s-o astept pe "sefa". Eram inca increzatoare si deja ma gandeam ca as putea ignora zona daca jobul e ok. Dupa cateva minute de asteptat, apare sefa : o tanti plinuta intr-o fusta d-aia, in slapi si intr-un tricou cu sclipici, cu parul vopsit portocaliu aprins si cu o tigara in mana. Femeia avea CV-ul meu printat deja asa ca s-a asezat si m-a luat la 13/14 direct.
- Mda, mai fetita vad io aici ca la experienta n-ai mai nimic, ce-ai pazit pan' acu?
- Pai sunt studenta la stat la buget, n-am prea avut timp si de munca dar acum vreau sa ma angajez, sa invat etc etc (d-astea care se spun la interviuri)
- Mda, ca d-aia e tara asta in paragina! Din cauza astora ca tine care stau in cur si nu fac nimic, cica la facultate (aici trage un fum cu patos de-am zis ca-i pocnesc ochii in cap). Fetili astea numa' cariera are-n cap. Un Spiru Haret ce-are?
-Pai am zis ca facultate stat, ca e mai buna, etc.
Deja ma balbaiam cred ca de uimire si incercam sa gasesc un motiv logic pentru care ma chemasera la interviu.
-Mda, cu d-astea ca tine moare tara de foame! Mai bine angajez pe una cu cativa ani de experienta si care face un Spiru ceva decat pe una ca tine care sta cu nasu-n carti. Bine, hai ca acu' am treaba. Pa-pa, te sunam noi.
Si cam asa s-a incheiat primul meu interviu si cam asta a fost trezirea mea la realitate. M-am simtit umilita si nici acum nu-mi dau seama de ce m-au chemat. Poate de curiozitate?
Trebuie sa recunosc ca in afara de asta si aia care ma puneau sa fiu si femeie de serviciu (am povestit in alt post), nu am mai intalnit astfel de cazuri. Norocul meu!
Oricum, acum cand ma gandesc la experienta ma buseste rasul cand ma gandesc cum aratam eu cu tocuri si imbracata cat de cat office pe strazile alea. N-am mai calcat pe acolo de atunci si nici nu cred ca o sa mai calc vreodata. Macar am invatat cum sa ASA NU.