pastilata

Dupa cum stiti, joi pe 11 vin in Ro, dupa 4 luni de nevazut cu nimeni face to face, ca pe skype ne mai vazuram om cu persoana.
Aceasta vizita ma pune din nou fata in fata cu cea mai mare fobie a mea: zborul.
Sa va zic how it all began. Cand eram in liceu, in fiecare seara, inainte de culcare, ma uitam pe National Geographic la Dezastre in aer. Eram absolut fascinata cum, din cauza unui singur cablu pica tot avionoiu subit. Pana la acea data, nu zburasem in viata mea, asa ca nu ma uitam panicata, ci mai degraba curioasa. Dupa aia, la un moment dat in timpul liceului (jur ca nu-mi amintesc anul), Tzuzy imi face cadou de Craciun o excursie in apropiere de Salzburg, la niste prieteni de-ai parintilor ei. Eram in extaz, mai ales ca petreceam Craciunul cu ea, stiam de mult de faimoasele piete de Craciun, faptul ca puteam sa ma plimb pe acolo era super tare! Cu cateva zile inainte de plecare, din nu stiu ce motiv, incep sa mi se deruleze in minte absolut toate emisiunile alea pe care pana atunci le gasisem fascinante dar care acum ma panicau. In ziua respectiva eram lac complet, insa nu stiam la ce sa ma astept, asa ca m-am imbarcat cuminte in Austrianul spre Viena, ca bineinteles ca aveam connecting flight. Toate bune si frumoase. Pana a inceput avionul sa ruleze pe pista de decolare. Va jur ca mi s-a derulat viata prin fata ochilor, in halu ala de frica mi-a fost. Dupa aia, pe toata durata zborului, auzeam toate sunetele existente si inexistente, imi imaginam scenarii dezastruoase, ce mai.. eram pregatita sa dau coltul. La aterizare, m-am simtit extrem de fericita ca am supravietuit. Celalalt zbor, fiind de foarte scurta durata, presupunea un avionas d-ala cu elice. Nu stiu de ce, dar m-am simtit mult mai safe si chiar am avut curajul sa ma uit pe geam sa admir casutele si peisajul. Totusi, tot extrem de frica imi era, dar pentru ca puteam vedea pamantul, mi se parea mai aproape de aterizat. Needless to say, la intoarcere, acelasi scenariu parca rupt din filme horror.
Dupa aia, niste ani buni, nu a trebuit sa mai zbor, dar nu am uitat deloc frica aia prin care am trecut. In 2011, cand m-am hotarat sa fac Revu in Olanda, am fost pusa din nou in fata problemei. Si de atunci, de alte cateva ori. M-am gandit eu ca daca zbor mai des, nu o sa-mi fie asa frica. Total gresit.
Pentru al meu este un chin sa zboare cu mine pt ca nu stie ce sa imi faca. Pur si simplu paralizez, stau super incordata, transpir ca un porc, nu se poate discuta cu mine.. este un iad. Se intelege ca am maniile mele, de exemplu, TREBUIE sa stau cat mai in fata, pe un scaun de langa holisoru ala de trecere. Nu pot sa stau langa geam ca nu vreau sa vad nimic. Stau absolut mereu cu centura pusa si sunt mereu cu ochii pe stewarzi sa le vad eu expresiile fetelor in caz de ceva.
Bineinteles, am preconceptiile mele despre low-costuri si companiile de linie. Insa domnul meu care nu are nicio problema, zice ca e stupid sa plateasca de 3 ori mai mult pt acelasi zbor si ca refuza sa faca asta. Asta este o cauza suplimentara a stresului meu.
Ca sa intelegeti pana unde ma duce nebunia asta, gasisem o oferta misto de vacanta de vara in iunie in Maroc, dar pt ca presupunea un zbor de 4h cu Ryanair, am tras atat de mult de timp, incat atunci cand a trebuit sa rezervam, i-am marturisit domnului care era motivul pt care ma coisem atat. Nu am mai rezervat si acum suntem tot fara vacanta bookuita.
Am citit forumuri si statistici de m-am plictisit, insa numai gandul ca voi calca intr-un avion ma paralizeaza total. Joia asta incerc niste pastile, sper sa mearga. Asa i-as face viata mai usoara lu nenea si am putea calatori mult mai mult.
Hope it will work.

Revin.