Simt nevoia sa plec sa nu mai stiu nimic de nimeni. Stiu, suna radical, am mai facut asta. Nu stiu daca din lasitate sau din cauza ca nu ma regasesc aici. Poate putin din ambele.
Vreau sa ma duc undeva unde sa nu ma cunoasca nimeni, undeva unde sa fie preferabil cald, undeva unde sa ma simt “acasa”. Aici, nu ma simt acasa. Si asta nu e din cauza salariului meu mic, sau din cauza anumitor oameni, sau din cauza ca nu se intampla nimic bun. Pur si simplu constientizez faptul ca nu fac parte din acest peisaj. Si nu la modul ala de superioritate, ci in mod natural, consider ca locul asta este un popas in viata mea.
Revin la ideea de mai sus. Simt nevoia sa evadez de tot. Am mai evadat pana acum, dar 4 luni nu inseamna nimic. Am ajuns in acelasi stadiu de acum 3 ani, cand simteam ca ma sufoc, simteam ca nu imi apartin, ca trebuie sa fac ceva. Consider ca plecarea de atunci a fost ca un teaser pentru gandurile pe care le am de vreo 8-9 ani. Cand vorbesc despre aceasta evadare si spun ca nu mi-a fost dor chiar de nimeni (in afara de fix 3 persoane), intalnesc priviri mirate. Cum de nimeni? Da, de nimeni... si as mai fi stat inca pe atat si pot sa bag mana in foc ca nimic nu s-ar fi schimbat.
Vreau sa plec undeva, sa nu mai stie nimeni nimic de mine, sa vorbesc cu ai mei de cateva ori pe saptamana, sa trimit 2-3 mailuri si sa fiu eu “eu”, sa nu am un job pe care sa nu il suport, sa ma simt libera in fiecare moment, sa traiesc din plin si sa iasa din cochilie crazy me again. Sa fac chestii negandite, sa mananc cat am chef, sa ma uit pe geam si sa zambesc, sa merg pe strazi intortocheate si sa simt ca m-am pierdut.
Acum stau sa analizez daca nu cumva vreau sa traiesc din nou, din varii motive, cele 4 luni. Oare e posibil sa traiesti asa ani de zile? Eu cred ca nu. Si nu cred ca vreau sa retraiesc cele 4 luni, doar am incercat chiar anul trecut si e clar ca a iesit un fiasco total.
Nu, vreau ceva nou cu un pic de ceva vechi..;) sau..?
Revin.
Vreau sa ma duc undeva unde sa nu ma cunoasca nimeni, undeva unde sa fie preferabil cald, undeva unde sa ma simt “acasa”. Aici, nu ma simt acasa. Si asta nu e din cauza salariului meu mic, sau din cauza anumitor oameni, sau din cauza ca nu se intampla nimic bun. Pur si simplu constientizez faptul ca nu fac parte din acest peisaj. Si nu la modul ala de superioritate, ci in mod natural, consider ca locul asta este un popas in viata mea.
Revin la ideea de mai sus. Simt nevoia sa evadez de tot. Am mai evadat pana acum, dar 4 luni nu inseamna nimic. Am ajuns in acelasi stadiu de acum 3 ani, cand simteam ca ma sufoc, simteam ca nu imi apartin, ca trebuie sa fac ceva. Consider ca plecarea de atunci a fost ca un teaser pentru gandurile pe care le am de vreo 8-9 ani. Cand vorbesc despre aceasta evadare si spun ca nu mi-a fost dor chiar de nimeni (in afara de fix 3 persoane), intalnesc priviri mirate. Cum de nimeni? Da, de nimeni... si as mai fi stat inca pe atat si pot sa bag mana in foc ca nimic nu s-ar fi schimbat.
Vreau sa plec undeva, sa nu mai stie nimeni nimic de mine, sa vorbesc cu ai mei de cateva ori pe saptamana, sa trimit 2-3 mailuri si sa fiu eu “eu”, sa nu am un job pe care sa nu il suport, sa ma simt libera in fiecare moment, sa traiesc din plin si sa iasa din cochilie crazy me again. Sa fac chestii negandite, sa mananc cat am chef, sa ma uit pe geam si sa zambesc, sa merg pe strazi intortocheate si sa simt ca m-am pierdut.
Acum stau sa analizez daca nu cumva vreau sa traiesc din nou, din varii motive, cele 4 luni. Oare e posibil sa traiesti asa ani de zile? Eu cred ca nu. Si nu cred ca vreau sa retraiesc cele 4 luni, doar am incercat chiar anul trecut si e clar ca a iesit un fiasco total.
Nu, vreau ceva nou cu un pic de ceva vechi..;) sau..?
Revin.
Ma regasesc atat de bine in vorbele tale! Simt exact acelasi lucru!
RăspundețiȘtergere