O sa credeti ca m-am invatat minte dupa episodul 1.
Da de unde! In clasa a XI-a, m-a lovit revelatia sa imi vopsesc parul ciocolatiu. Abia aparuse moda cu parul ciocolatiu si in imaginatia mea, as fi fost absolut ravisanta cu parul cacaniu. La cine sa apelez, daca nu la mama? Din nou, dupa 1000 de discutii a acceptat sa participe activ la schimbarea mea din ugly duck in ceamaifabuloasafapturadepeplaneta. Am cumparat eu o vopsea care semana cu ce voiam si m-am prezentat de urgenta acasa. Trebuia sa fiu neintarziat ciocolatie in cap.
Pe la jumatatea procesului, constata mama ca vopseaua era cam pe terminate si imi colorase doar radacinile. Sa ma duc in halu ala la supermarket sa cumpar inca o cutie? No way! Si pune mama sampon si incearca sa faca din prastie bici si sa indoaie putin vopseaua. Intr-un final, a terminat de vopsit la capatana mea si m-am pus pe asteptat. Mai e nevoie sa spun ca rezultatul a fost din nou catastrofal? Ca aveam varfurile culoarea naturala si radacinile un blond ieftin?
Cand m-am dus la liceu a doua zi, un bun prieten de-al meu m-a intrebat daca nu vreau sa-i dau in carti. M-am dat lovita si m-am tirat acasa. Desi eram disperata, am ramas la fixatia mea cu ciocolatiul, asa ca m-am deplasat la cel mai apropiat supermarket si am cumparat vopseaua salvatoare. De data asta a ajuns vopseaua, insa din cauza ca prima vopsea prinsese aiurea, acum eram morcoveata in crestetul capului si ok la varfuri. Dupa o discutie cu mama, am acceptat sa nu ma revopsesc in acea seara. Era deja prea mult. Am asteptat 2 zile care parca nu se mai terminau, cel mai mare cosmar al meu era in plina desfasurare (la liceu am stat cu un fes pe cap in luna mai la 25 de grade). In sfarsit, desi nu renuntasem la fixatia cu ciocolatiul, am ascultat-o pe mama si m-am vopsit o culoare apropiata de culoarea naturala. La finalul saptamanii in care ma vopsisem de 3 ori, parul meu arata ca o matura trista, asa ca a trebuit sa il tund o data la 2 saptamani timp de un an.
De atunci si pana acum nu m-am mai vopsit ever si de fiecare data cand imi sclipeste ideea asta, imi aduc aminte de clasa a XI-a si imi trece.
Raman totusi la parerea mea ca un ciocolatiu nu mi-ar sta rau.
Revin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu