Miţa (B)aston.

Miţa (B)aston vine de undeva, dintr-un sătuc de pe lângă Bacău. Acolo, ea a fost crescută într-un mediu ecleziastic, unde mersul la biserică duminica era the highlight of the week. Şi uite aşa, Miţa noastră creştea, dar la Bucureşti visa. Se duse Miţa la liceu în Bacău, îl termină cu brio şi îşi rugă părinţii să o lase să plece la Bucureşti să facă facultatea. Ajunse Miţa noastră în cele din urmă la Bucureşti şi se apucă ea de învăţat teologie. Şi învăţa Miţa noastră de nu mai putea şi uite aşa, îşi luă Miţa licenţa şi se apucă de predat religie la clasele I-IV la o şcoală de la marginea capitalei. Şi un an, doi, Miţa fuse tare mândră de ea că ce mai predă ea la şcoala primară şi ce-i mai place! Dar, între timp, Miţa se emancipă şi începu să îşi dorească ceva mai mult. Se gândi ea ce se gândi şi se hotărî să facă o a doua facultate şi anume Sociologia la cu taxă, că deh.. e a doua facultate. Şi uite aşa, începu Miţa noastră primul an de socio. Miţa se ducea la facultate (destul de) frecvent şi îşi dădea cu părerea la toate cursurile şi îi suna telefonul cu clapetă în fiecare seminar cu o melodie de la September ca dovada că fata ştie ce se poartă şi că e în pas cu tehnologia. Miţa noastră se şi iubea, căci îşi dezmierda mereu favoriţii (barbă care încadrează de o parte şi de alta obrazul, lăsând bărbia liberă.) cu ghearele pe care şi le pilea de Paşti şi de Crăciun sau îşi scărpina extaziată cele 3 straturi de bărbie. Şi uite aşa, la fiecare curs se plângea de salariul ei mic de profesoară, că vrea şi ea la privat dar că n-o ia nimeni. Să nu credeţi că Miţa nu era şi fiţoasă, pentru că v-aţi înşela amarnic. Miţa se vedea soaţa lui Demiurg, căci îi ştia toate tainele şi nu ezita sa le împărtăşească cu cine o asculta. Fiind soaţa lui Demiurg, nimeni nu mai era ca ea şi nu i-ai fi putut ajunge la degeţelul mic de la picioruşul stâng (size 40). Dacă îndrăzneai să o contrazici, începea instant să se crizeze (necăsatorită, deci, Ne.) şi să îşi arate (la propriu) colţii, pentru că gura ei fusese proiectată special pentru astfel de cazuri. Era deci, înzestrată şi cu dinţi de dinozaur. Miţa era fată conştiincioasă, dar nu dădea cursurile nimănui şi se bucura ca o fetişcană când o surată de-a ei o dădea în bară. Se lăuda în stânga şi-n dreapta cu notele ei bune şi se căina că, sărăcuţa de ea, nu poate trece la buget că e la a doua facultate. Şi uite aşa, termină Miţa şi Sociologia (două facultăţi, cine mai era ca ea?) cu un mare tam-tam că de ce nu a luat Ea 10 la licenţă. Nu ştiu dacă Miţa s-a dus şi la masterat, dar ceva îmi spune că da.

Ieri am trecut pe lângă Miţa, care părea foarte supărată. Aş fi vrut s-o întreb dacă e aşa supărată pentru că a descoperit că are un caracter de cacao, presărat cu fulgi de ţaţă. M-am scârbit şi am trecut mai departe. Măcar să fie Miţa sănătoasă, să aibă unde să mai bage încă vreo două facultăţi şi tot să nu o angajeze nimeni.


Revin.